IASI: Doi ziaristi, condamnati pentru santaj

Curtea de Apel Cluj a condamnat doi jurnalisti din Iasi la inchisoare cu suspendare pentru santaj. Cei doi au fost acuzati ca intre 2001-2004 au cerut mai multor persoane politice si oameni de afaceri bani pentru publicitate, intre partile vatamate fiind ministrul Relu Fenechiu.

Purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Cluj, Claudia Ilies, a declarat pentru Mediafax ca instanta a condamnat doi jurnalisti de la ziarul „Buna Ziua, Iasi”, fostul „Ziua de Iasi”, la inchisoare cu suspendare pentru santaj in forma continuata si la plata unor daune morale si materiale, dupa ce s-a admis recursul depus de partea vatamata Relu Fenechiu si DNA la decizia Tribunalului Cluj de achitare a celor doi jurnalisti.
„Florin Asimionesei a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, conditionata de un termen de incercare de cinci ani, iar Alin Tocan la doi ani de inchisoare cu suspendare si un termen de incercare de patru ani. De asemenea, cei doi au fost achitati pentru savarsirea infractiunii de asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Sentinta este definitiva”, a spus Claudia Ilies.
Pe latura civila, Alin Tocan trebuie sa plateasca in solidar cu partile responsabile civilmente – SC Puls Grups SRL, SC Delta Press Investment SRL, SC Delta Asim SRL – suma de 20.000 de lei catre Ioan Budeanu, ca daune morale, iar Florin Asimionesei cate 20.000 de lei catre Relu Fenechiu si Constantin Soranescu.
De asemenea, Florin Asimionesei va trebui sa plateasca catre SC Comat SA Iasi suma de 17.975 de lei, in solidar cu SC Delta Press, reprezentand valoarea unei facturi, si 3.000 de euro catre SC Fene Grup SA ca daune materiale.
„Solutia instantei Curtii de Apel Cluj este o imbecilitate colosala, in conditiile in care clientii pe care ii reprezinta au fost achitati pentru santaj de catre Judecatoria Cluj-Napoca si, ulterior, de catre Tribunalul Cluj. S-a intervenit politic asupra instantei Curtii de Apel Cluj. Ne vom adresa instantelor europene, la CEDO”, a declarat avocatul celor doi ziaristi, Ionel Nechita pentru Mediafax.
Cei doi ziaristi, Florin Ghiocel Asimionesei si Alin Tocan, au fost judecati pentru santaj, fiind acuzati ca in perioada 2001-2004, cand erau la „Ziua de Iasi”, au cerut mai multor politicieni si oameni de afaceri bani pentru publicitate, amenintand ca altfel vor scrie despre ei in ziar.
Dosarul a fost stramutat in iunie 2006 la Judecatoria Cluj.
In dosar s-au constituit parti civile peste 15 persoane publice, oameni politici si de afaceri din Iasi.
In ianuarie 2007, Relu Fenechiu a fost audiat la Judecatoria Cluj-Napoca in acest dosar, ca parte civila. El declara in instanta ca Florin Ghiocel Asimionesei si Alin Tocan i-au cerut, in 2004, 10.000 de euro publicitate in ziar. Dupa refuz, spunea el, in ziar au aparut materiale denigratoare despre el, familia si firma sa.
„Chiar a doua zi dupa ce am refuzat, au inceput atacurile dure si murdare la adresa mea, a familiei si a firmei mele. De exemplu, eu construiesc un cartier de locuinte in Iasi, iar cei de la Ziua au scris ca terenul pleaca la vale, lucru fals, dar care determina mai multi clienti sa nu incheie contracte de cumparare de locuinte. Au trecut si alti oameni din Iasi prin aceeasi situatie cu cei de la Ziua”, spunea atunci Relu Fenechiu.
In iulie 2010, jurnalistii au fost achitati de Judecatorie, dar partile vatamate au facut apel, care s-a judecat la Tribunalul Cluj, instanta care a decis in iulie 2011 respingerea apelului.
In martie 2012, s-a facut recurs de catre DNA si Relu Fenechiu, la Curtea de Apel Cluj.
Alin Tocan a fost redactor-sef al ziarului „Ziua de Iasi”, intre timp retragandu-se din presa, in timp ce Florin Asimionesei este, in prezent, patron al publicatiei „Buna ziua, Iasi”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.