IASI: Seful Clinicii de Ortopedie a Spitalului de Recuperare din Iasi, retinut pentru luare de mita

paul botez

Seful Clinicii de Ortopedie a Spitalului de Recuperare din Iasi, profesor doctor Paul Botez, a fost retinut pentru luare de mita, dupa ce a primit 5.000 de lei de la un pacient pentru a-l opera, iar in urma perchezitiilor anchetatorii au gasit in biroul acestuia sume importante de bani.

Paul Botez, sef al Clinicii de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iasi si profesor la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, a fost retinut, in urma unui flagrant, dupa ce un pacient care mai fusese internat in spital a reclamat Parchetului ca medicul i-a cerut suma de 5.000 de lei pentru a-i face o operatie.

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iasi, Carmina Pascal, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca pacientul s-a prezentat la Parchet marti, iar miercuri seara a fost organizat flagrantul, fiind inscriptionate bancnotele pe care pacientul urma sa le ofere medicului.

Potrivit Carminei Pascal, in biroul medicului au fost gasite sume importante de bani, respectiv 65.000 de lei, 44.000 de euro si 2.500 de dolari.

Toti acesti bani erau pusi in plicuri si se aflau in diverse locuri din cabinetul medicului. Suma a fost indisponibilizata si se fac verificari pentru a stabili provenienta banilor”, a mai spus Carmina Pascal, precizand ca medicul nu a dorit sa dea nicio declaratie procurorilor.

Medicul, in varsta de 61 de ani, a fost dus la Tribunalul Iasi, cu propunerea de arestare pentru 29 de zile sub acuzatia de luare de mita.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.