Începe recepția PARCULUI DE AGREMENT CORNIȘA

Primarul Cătălin Flutur a anunțat că la începutul săptămânii viitoare se va întruni comisia de recepție a Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa.

„Data de 6 august înseamnă pentru noi convocarea comisiei de recepție. Am pregătit toate documentațiile pe care le-am armonizat, pentru că au fost o serie de intervenții care au excedat proiectului inițial. Am cerut Inspectoratului de Stat în Construcții să ne dea om în comisie ca să facem toată partea de recepție”, a spus primarul Cătălin Flutur.

La următoarea ședință extraordinară de consiliu local, va trebui votat alocarea, din bugetul local, a sumei de 945.000 de lei, bani necesari pentru autorizări, inclusiv pentru plata taxei la Inspectoratul de Stat în Construcții.

„Problema este să alocăm sumele necesare pentru a pune în funcțiune parcul de agrement Cornișa. O să vă dau două-trei exemple: va trebui să plătim cota ISC care e de 5% din valoarea lucrărilor finale. Dacă nu facem lucrul acesta, ISC nu ne va trimite reprezentant în comisia de recepție”, a spus Cătălin Flutur.

În suma care va face obiectul rectificării bugetului local intră și sumele care trebuie plătite constructorilor pentru lucrările efectuate pe final de proiect, unele neincluse în proiectul inițial.

Cătălin Flutur a arătat că se dorește ca recepția să se încheie pe 31 august, însă acest termen depinde și de cât de operativi vor fi membrii comisiei de recepție.

„Am înțeles că în septembrie și octombrie va fi o vară indiană și vom avea timp să facem probele funcționale. Asta ne dorim”, a mai spus Cătălin Flutur.

Așadar, în toamna acestui an parcul va fi deschis pentru toți cei care au așteptat cu interes deschiderea acestei zone de agrement.

Lucrările la Parcul Cornișa au început în iunie 2013, dar încă de la intrarea utilajelor în acea zonă au existat probleme dat fiind faptul că o porțiune din terenul inclus în viitorul parc figura în proprietatea Armatei. Acest lucru a impus reamplasarea obiectivelor. Existența în zonă a unei unități militare a impus unele reguli suplimentare, cum ar fi realizarea unui acoperiș din lemn la patinoar dar și a unui gard între cele două proprietăți. Acest proiect a iscat și multe patimi politice, existând contre inclusiv de la data deschiderii parcului, care de-a lungul timpului a fost iulie 2015, iulie 2016 și așa mai departe.

Lucrările la Parcul Cornișa au presupus un efort financiar de peste aproximativ 75 de milioane de lei.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.