Delapidare, fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la inselaciune. Pentru aceste acuzatii a fost adusa in instanta o fosta angajata a Sucursalei BRD Botosani. Iar joi, magistratii Judecatoriei Botosani au hotarat: patru ani, sase luni si 20 de zile de inchisoare cu executare pentru aceasta.
Nu este o sentinta definitiva, astfel ca Mariana Dulgheru are posibilitatea de a formula apel, cale de care, cu siguranta, va uza.
Tot in dosarul acesta de delapidare a fost pronuntata si sentinta imptriva omului de afaceri Robert Simion Bordas. Cu acesta magistratii au fost mai drastici : sase ani si doua luni de inchisoare cu executare. Acuzatiile care i se aduc : instigare la delapidare, inselaciune si fals in inscrisuri.
Intre martie 2006 si august 2007, Robert Simion Bordas a avut acces la mai multe credite, cu documentatii false, calea fiind deschisa pentru acestea de Mariana Dulgheru. S-a ajuns astfel la un prejudiciu pentru banca de 175.107 lei.
De asemenea, in perioada ianuarie – decembrie 2007, fosta angajata a bancii a falsificat documente bancare pentru a executa operatiuni neautorizate in conturile mai multor clienti. S-au facut astfel operatiuni de ridicare si retragere, transferuri bancare fara acordul titularilor contului. Prejudiciul total a fost calculat la 418.320 lei si 27.119 euro.
Instanta a decis ca BRD are de recuperat de la cei doi 681.262 de lei.