Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca la aceasta ora (6,45) nu sunt anuntate drumuri nationale sau autostrazi cu circulatia oprita din cauza vremii sau a vreunui eveniment rutier, nici probleme majore privind fluenta traficului pe arterele principale.
In judetul Prahova, in perioada 16 – 30 noiembrie 2015, de luni pana joi, in intervalul orar 08:00 – 18:00, iar vinerea intre orele 08:00 si 14:00, pe DN1, la kilometrii 109+520 si 114+886 de metri, traficul rutier se desfasoara restrictionat, pe o banda, alternativ, in ambele sensuri, din cauza unor lucrari care se executa la doua poduri, in Comarnic si in zona Posada (Valea Oratii).
De asemenea, la kilometrul 89+313 metri, intre Banesti si Campina, se circula restrictionat, pe doua dintre cele patru benzi ale podului peste raul Doftana.
Tot in judetul Prahova, in vederea desfasurarii lucrarilor de reparatii la un pod situat pe DN1A, in Pasul Bratocea, la kilometrul 156+502 metri, la iesirea din Cheia catre Brasov, traficul rutier se desfasoara restrictionat, cu ajutorul semafoarelor sau al pilotilor de dirijare. In conditii similare se circula si in zona Maneciu, pe portiunea kilometrica 133+100 – 133+450 de metri.
Pana in data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfagarasan) este inchis pe sectorul cuprins intre kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judetul Arges) și 130+800 (cabana Balea-Cascada, judetul Sibiu), in vederea evitarii situatiilor ce pot periclita siguranta circulatiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (caderi de stanci, alunecari de teren etc.).
De asemenea, pana in data de 31 martie 2016, DN67C (Transalpina) este inchis intre kilometrii 34+800 (Ranca, judetul Gorj) și 79+200 (Curpat, judetul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea si combaterea inzapezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.
Pe autostrada A1 Orastie – Sibiu circulatia este oprita intre nodurile rutiere Saliste si Cunta (km 270+020 – km 292+455), in vederea remedierii degradarilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.
In judetul Buzau, pe DN10 Brasov – Buzau, in zona Siriu, este restrictionata circulatia autovehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone din cauza lucrarilor de reparatie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri).
Rute ocolitoare pentru traficul greu:
– pentru autovehiculele cu masa totala maxima autorizata cuprinsa intre 3,5 si 7,5 tone: DN10 Buzau – Cislau (km 47+070), DJ102B Gura Bascei – Valenii de Munte, DN1A Valenii de Munte – Cheia – Sacele, DN1 Sacele – Brasov;
– pentru autovehiculele cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 7,5 tone: DN1B Buzau – Ploiesti, DN 1A Ploiesti – Cheia – Sacele, DN1 Sacele – Brasov.
Pana in data de 30 noiembrie 2015, din cauza lucrarilor care se executa pe DN66 Bumbesti-Jiu – Petrosani (kilometrii 93+500 – 126+000), circulatia se desfasoara restrictionat pe anumite segmente, cu dirijarea traficului pe un singur sens de deplasare.
Pe DN5(E85), din cauza desfasurarii lucrarilor de reparatii la podul Giurgiu-Ruse, traficul rutier se desfasoara pe o banda, alternativ, uneori formandu-se coloane de autovehicule la punctul de trecere a frontierei catre Bulgaria. Recomandam conducatorilor auto sa utilizeze si celelalte puncte de trecere a frontierei:
– Calafat (rutier);
– Negru-Voda (rutier);
– Vama Veche (rutier);
– Bechet (trecere cu bacul);
– Zimnicea (trecere cu bacul);
– Calarasi (trecere cu bacul).
Avand in vedere mesajul de atentionare meteorologica cu cod galben, emis de Administratia Nationala de Meteorologie, valabil pana astazi la ora 9:00 (detalii pe site-ul http://www.meteoromania.ro), le recomandam conducatorilor auto sa circule prudent, cu viteza adaptata conditiilor meteo-rutiere, sa pastreze distanta in mers, sa nu se angajeze in efectuarea unor manevre riscante in trafic, sa nu actioneze brusc mecanismele de directie si franare si sa utilizeze cu precadere frana de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos. Amintim, totodata, ca pe drumurile acoperite cu zapada, gheata sau polei anvelopele de iarna sunt obligatorii.
Joi seara, pe drumul Botosani-Suceava doua masini au ajuns in sant, derapand din cauza conditiilor de trafic si a vitezei neadaptate acestora. In zona Baisa a derapat un autotren, blocand traficul pe un sens de mers, pana cand autotrenul a fost tractat de lucratorii Sectiei Drumuri Nationale. Si la Vladeni a derapat un autoturism, ajungand in sant.
Pe drumurile nationale din judetul Botosani s-au raspandit 31 de tone de material antiderapant. Mai exact, s-a actionat pe DN 24C Radauti Prut- Manoleasa, DN 28B Botosani- Copalau- Flamanzi , DN 29 Botosani- Saveni, DN 29A Dorohoi- Darabani, DN 29B Botosani- Dorohoi, DN 29C Botosani- Bucecea, Varfu Campului, DN 29D Botosani- Trusesti- Stefanesti.