Prefectul Dan Nechifor s-a intalnit luni dimineata cu 16 dintre primarii judetului pentru a discuta o serie de probleme legate de zona de nord a Botosanilor.
Sedinta de lucru a avut loc la Saveni, in cadrul demersurilor de constituire a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitare (ADI) necesare pentru alimentarea cu gaz metan a localitatilor.
Data fiind procedura transmisa de operatorul de transport si distributie a gazului, unitatile administrativ – teritoriale trebuie sa se asocieze si sa depuna documentatia ce sta la baza tuturor noilor investitii in reteaua de alimentare.
Problema secetei a ocupat, insa, mare parte din discutiile purtate intre prefect si edilii sefi din zona Savenilor, localitatile fiind, se pare printre cele mai afectate de lipsa apei din sol.
„Se intervine si de la nivelul judetului, dar se ia in calcul si realizarea unor puturi de mare adancime. Insa se stie ca aceasta poate fi doar o solutie de urgenta si pentru un timp limitat. Domnii primari au de solutionat probleme mai mult decat dificile. Unii au multa experienta, altii nu au, ca atare aceste intalniri sunt mai mult decat binevenite”, a declarat prefectul Dan Nechifor dupa discutiile avute.
In aceste conditii, constituirea viitorului ADI va avea ca prioritate realizarea retelelor centralizate de apa si canalizare, alaturi de asigurarea unei infrastructuri rutiere corespunzatoare.