INTALNIRE CU SCANTEI la Prefectura, de la facturile la apa si termie! Seful ANRSC, cu critici pentru Botosani! (GALERIE FOTO)

Intalnirea mult asteptata de mii de botosaneni, dintre reprezentantii asociatiilor de proprietari si presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Servicii Comunitatare (ANRSC), Doru Ciocan, a avut loc vineri la amiaza, la Prefectura.

Aproape patru ore de discutii s-au finalizat cu concluzii care nu au adus mari noutati pentru botosanenii cu centrale termice de apartament care asteptau rezolvarea problemei facturilor pe care sunt obligati sa le plateasca la Modern Calor pentru  incalzirea spatiilor comune din scarile de bloc.

CLICK PE POZA PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO!

Nici in ce priveste facturile incarcate la apa nu s-a clarificat situatia, reprezentantii asociatiilor afland ca nu prea au cum sa-si impuna punctele de vedere in contractul cu furnizorul de apa.

La intalnire au participat sefi de asociatii, dar si locatari care au vrut sa isi spuna nemultumirea direct sefului ANRSC.

Din partea autoritatilor, a fost prezent primarul Ovidiu Portariuc, subprefectul Gelu Tiganuca, dar si vicepresedintele CJ Cristian Achitei. Au fost prezenti si parlamentarii Viorel Grigoras si Mihai Balta, cel din urma facand numeroase demersuri pentru a explica la nivel central nemultumirile botosanenilor cu centrale fata de facturile platite la Modern Calor.

„Nu este o intalnire in plan politic, este o intalnire in plan tehnic si legislativ. Probabil ca vor ramane multe chestiuni care vor trebui clarificate, probabil ca nu va fi nici ultima intalnire a noastra cu domnia sa la Botosani, dar cred ca este un pas important facut pentru a veni in sprijinul cetatenilor din municipiul Botosani si din judet pentru reglementarea unor probleme cu care noi ne-am intalnit si care cred ca la aceasta data necesita o abordare corecta, o abordare tehnica si clarificarea foarte multor probleme din punct de vedere legislativ”, a precizat deputatul Mihai Balta la inceputul intalnirii.

Presedintele ANRSC a avut, inca de la inceputul discutiei cu cei aproape 50 de reprezentanti ai cetatenilor din municipiu, o remarca destul de dura la adresa judetului.

„Am venit la dumneavoastra cu placere, in acelasi timp am si o mare retinere, o mare nemultumire a mea fata de judetul dumneavoastra, fata de regiunea in care m-am nascut si eu pentru ca, din pacate, acest judet a mers in ultimii 20 de ani pe o panta descendenta din multe puncte de vedere… Lucrurile nu s-au dezvoltat corespunzator”, a spus Doru Ciocan, explicand ca atat autoritatile, cat si furnizorii de utilitati, dar si beneficiarii acestor servicii isi au partea lor de vina.

„Lucrurile nu merg bine si pentru ca de cele mai multe ori incercam sa avem un castig sau un profit pe moment, imediat, deci daca eu astazi am castigat ceva sunt multumit, nu ma mai intereseaza ca poimaine pot sa pierd de trei ori mai mult. Pe acest segment vreau sa punctez ca aceste servicii din judetul Botosani sunt ramase relativ in urma fata de multe alte localitati din tara”, a mai spus presedintele ANRSC Doru Ciocan.

Criticile au primit si un raspuns din partea sefului Federatiei Asociatiilor de Proprietari, care a mentionat ca in Botosani nu s-ar fi ajuns la o situatie atat de tensionata vizavi de operatorul de termie, daca botosanenii nu ar fi fost tinuti, in 2003, o iarna intreaga in frig, situatie care i-a determinat sa investeasca in centrale de apartament pentru a nu se afla din nou in situatia de a ingheta de frig in locuinte.

Doru Ciocan a asteptat apoi intrebarile celor din sala, notandu-le pentru a da raspuns fiecareia, in parte.

Raspunsurile au facut mereu trimitere la aceleasi articole de lege cu care operatorii de utilitati i-au infruntat pe reprezentantii cetatenilor nemultumiti.

Cu alte cuvinte, nici botosanenii cu centrale nu au primit raspunsul asteptat, ca nu vor mai plati facturi la Modern Calor, nici problema facturilor la apa incarcate cu consumuri peste cele evidentiate de apometrele din apartamente, nu a fost clarificata.

Pentru cei revoltati de plata catre Modern Calor a incalzirii spatiilor comune, ar fi o speranta. Cel putin asa le-a promis primarul Ovidiu Portariuc.

„Am ajuns la concluzia ca am putea sa ne asumam sustinerea acestor cheltuieli comune, sa le preluam noi ca municipalitate, integral, sa degrevam de toate aceste probleme cetatenii”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Edilul a primit si asigurari de la reprezentantul ANRSC ca daca se decide acest lucru in Consiliul Local, acest gen de ajutor pentru cetatenii municipiului nu va intampina nici o piedica.

„In ce priveste sustinerea din partea autoritatii locale a costurilor cu energia termica pe partea comuna se poate face pentru toti locuitorii din condominiile respective, atat pentru cei care sunt racordati la sistemul centralizat, cat si pentru cei care nu sunt racordati la sistemul centralizat. Nu exista astazi o lege care sa va restrictioneze”, a concluzionat seful ANRSC Doru Ciocan.

Aceasta promisiune a mai descretit fruntile reprezentantilor asociatiilor, dupa o intalnire destul de tensionata, in care nu au lipsit nici izbucnirile unor cetateni veniti sa-si expuna individual situatia, raportul cu operatorii de utilitati, Modern Calor sau Nova Apaserv. (Aurora Dimitriu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.