Investiții de 7 milioane de euro în municipiu BOTOȘANI

Fondurile europene au fost obținute prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Botoșani pentru viitor”, iar primele proiecte au fost lansate vineri, 10 ianuarie 2020, în sala de consiliu a primăriei.

Investiții în valoare de 7 milioane de euro vor fi realizate în municipiul Botoșani cu fonduri europene, accesate prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Botoșani pentru viitor”.

Primele proiecte, în valoare de 1.515.000 de euro, au fost lansate vineri, 10 ianuarie, în cadrul unui eveniment special organizat în sala de consiliu a primăriei. „Apelul de selecție”, cum este denumită oficial procedura parcursă în prezența primarului Cătălin Flutur și a reprezentanților GAL, cuprinde investițiile prevăzute de primele două măsuri – dintr-un total de 18 – care vor beneficia de finanțare.

Concret, în cadrul măsurii 1 (finanțare pentru asfaltare), trei străzi din municipiul Botoșani, Strada Zimbrului, Strada Vâlcelei și Strada Izvoarelor, vor fi asfaltate, valoarea investiției fiind de 1.300.000 de euro.

În cadrul măsurii 2 (finanțare pentru spații de recreere), vor fi înființate terenuri de joacă în Parcul Tineretului, pe Calea Națională nr. 70, Strada Barbu Lăzăreanu și Strada Izvoarelor, proiect în valoare totală de 130.000 de euro. Alți 70.000 de euro vor fi investiți pentru amenajarea unui spațiu de relaxare de tip scuar în zona Liceului Pedagogic, în timp ce amenajarea unor spații de recreere în Centrul Vechi și în Parcul Tineretului vor beneficia de o finanțare în valoare de 15.000 de euro.

Toate aceste proiecte realizate pe bani europeni vor fi implementate încă din acest an, urmând ca investiții similare, prevăzute în celelalte 16 măsuri ale GAL „Botoșani pentru viitor”, să parcurgă rând pe rând, în săptămânile ce urmează, etapa lansării apelului de selecție, totalul fondurilor europene obținute astfel pentru Botoșani fiind de 7 milioane de euro.

Referitor la evenimentul de astăzi, primarul Cătălin Flutur a declarat: „Sunt bucuros că, după schimbarea guvernului, s-au deblocat la nivel ministerial și mecanismele de implementare a proiectelor noastre prin intermediul GAL. Sunt investiții importante pentru Botoșani, pentru noi toți, pe care le realizăm cu bani europeni”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.