INVITATIE la TEATRU in weekend ! PIESE de CEHOV si CARAGIALE

CEHOV si CARAGIALE, doua nume care se recomanda singure in fata iubitorilor teatrului. Sambata, actorii care dau viata pe scena piesei „Ursul”, in regia lui Mihai Dontu, ii asteapta pe botosaneni la CASA TINERETULUI . Ca intotdeauna cand e vorba de Cehov si trupe cu reale calitati artistice – spectacolul merita sa fie vazut!

Sambata, 24 ianuarie 2015, ora 18.00 la CASA TINERETULUI : 
 
„URSUL”, de A.P.CEHOV
 
Regia artistica : Mihai Dontu
Scenografia : Mihai Pastramagiu
Distributia :
Crenola Muncaciu
Bogdan Muncaciu 
Radu Dragos
 
Mereu atent la meandrele trairilor sufletesti, dramaturgul rus A. P. Cehov evidentiaza, in piesa sa „Ursul”, cam cat pot dainui in timp, pentru o femeie, juramintele de fidelitate eterna.
 
La moartea sotului, o doamna din lumea buna a vremurilor demult apuse, jura celui tocmai plecat „dincolo” credinta fara de cusur pana la capatul vietii.
 
Doar ca pe cand inca traia, sotul – pentru a mentine aspectul de familie respectabila – facuse diverse imprumuturi. Imediat dupa deces, creditorii au si venit la sotie sa ceara banii imprumutati de defunct. 
 
O vreme „tare pe pozitie”, sotia indoliata nu cedeaza la avansurile unuia dintre creditori, pentru ca in cele din urma sa se aleaga praful din juramintele facute sotului inaltat la ceruri.
 
Este vorba de o comedie spumoasa, gandita de regizorul Mihai Dontu in ritm alert, cu ironii ingrosate „la moment”, cu un final in care viata – in fapt, dragostea – triumfa in ciuda unor norme socotite la un moment dat a fi de netrecut.
 
Actorii Bogdan Muncaciu, Crenola Muncaciu si Radu Dragos au inteles pe deplin intentiile dramaturgului, drept care spectacolul – benefiicind si de scenografia inspirata a lui Mihai Pastramagiu – se constituie ca o felie de viata adevarata, credibila, impregnata de optimism.
 
Ca intotdeauna cand e vorba de Cehov si trupe cu reale calitati artistice – spectacolul merita sa fie vazut!
 
Pentru grupuri organizate de elevi, studenti pretul biletului este de 7 lei, pentru celelalte categorii de public biletul fiind de 15 lei.
 
DUMINICA, 25 ianuarie 2015, ora 18.00 la CASA TINERETULUI :
 „CONU’ LEONIDA FATA CU REACTIUNEA”, de I. L. Caragiale
 
Regia artistica si coloana sonora: Mihai Dontu
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Distributia: Efimita – Narciza Vornicu
Safta – Petrut Butuman
Leonida – Mihail Dontu
Fantoma lui Garibaldi – Constantin Adam
 
Scrisa in 1880, „Conu’ Leonida fata cu reactiunea” este o capodopera, o farsa intr-un act, in care pensionarul Leonida – Mihail Dontu – si cea de-a doua sotie a lui, Efimita – Narciza Vornicu – speriati de focurile de pistol, de harmalaia produsa de vocile amestecate, de strigatele si chiotele auzite din strada, creeaza prin dialogul lor un univers intreg al mic-burghezului marginit si fricos, ahtiat dupa capatuiala. 
 
Omul, de un comic irezistibil, e un atotstiutor grav si important in fata nevestei, care il asculta uimita, dar si cu umor, avand despre toti si toate cate o stupefianta teorie. Im mintea inocenta a acestui personaj care se tine cu sfintenie de „ceea ce scrie la gazeta”, ideile de libertate, revolutie si progres se invalmasesc intr-un haos ametitor. 
 
Idealul sau de republica este, astfel, cat se poate de domestic si profitabil: „leafa buna”, „nu se mai plateste bir” etc. Dar, daca asteapta de la „revulutie” un „ce profit”, Conu’ Leonida e, in acelasi timp, un mare sperios, temandu-se si tremurand de „furia poporului”. In fond, e un invechit, oricat ar vantura el tot felul de idei democratice aproape de nerecunoscut in forma lor schimonosita si incoerenta, semn de confuzie mentala absoluta.
 
Leonida este un imbecil benign, perorand cu inimitabila candoare cu un aer foarte savant, despre lucruri din care se vede bine ca nu pricepe o iota: definitia republicii, sursele ipohondriei, legea pensiilor, „lege de muraturi”, papa si revolutia etc. In cugetul sau tulbure se rasfrang astfel, amestecat si sucit, realitati si notiuni care ii depasesc puterea de intelegere. Abia spre dimineata, cand „Feciorul” – Petrut Butuman – vine sa aprinda focul, se lamuresc lucrurile: „toata noaptea a fost masa mare la bacanul din colt”, „a facut oamenii chef, c-aseara a fost lasata secului…”
 
In repertoriul Teatrului „Mihai Eminescu”, aceasta viziune regizorala este cea de-a patra. Prima a fost intr-un spectacol cupe cu „Un pedagog de scoala noua” – 28 februarie 1967, regia Eugen Aron si Stefan Moisescu, scenografia – Constantin Molocea si Hary Popescu-Alexa, bucurandu-se de colaborarea exceptionala a maestrului Grigore Vasiliu-Birlic. 
 
A doua, dupa aproape 30 de ani, este cea din 16 iunie 1996, regia Florin Zamfirescu, scenografia Viorica Lazarescu si Mihai Pastramagiu. Aici Efimita a fost interpretata, in travesti, de Jan Apostoliu. 
 
A treia montare a fost cea din 17 martie 2002, regizor Ion Sapdaru, scenografia Mihai Pastramagiu. 
 
Actuala punere in scena, regia Mihail Dontu si scenografia Mihai Pastramagiu, are ca noutate faptul ca apare si „personajul din vis – Garibaldi”, un personaj straniu si misterios, care poate fi „Moartea” sau obsesiile „republicane” ale lui Leonida.
Constantin Adam
 
Pretul unui bilet -15 lei, elevi – 7 lei
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.