Judetul Botosani, invins de zapada

Ninsorile abundente de zilele trecute dar si vantul puternic a blocat intreg judetul Botosani timp de aproape doua zile. Si in prezent mai sunt localitati izolate, unde se poate ajunge din cauza cantitatii mari de zapada cazuta zilele trecute. Zeci de persoane, inclusiv copii, au fost scosi din mijlocul troienelor de zapada atat de jandarmi, cat si angajati ai Inspectoatului pentru Situatii de Urgenta si ai Politiei de Frontiera. Dupa ce joi au fost inchise absolut toate scolile din judet, vineri doar cei din municipii au venit la cursuri. Totodata venirea gerului ingreuneaza activitatea de curatare a drumurilor din judet.

In noaptea de marti spre miercuri, 56 de persoane, printre care si un copil, au fost salvate de pompierii botosaneni si lucratorii de la Sectia Drumuri Nationale, in urma unei interventiei extrem de dificile. Actiunea de salvare a fost condusa de inspectorul sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Nicolae Iorga” al Judetului Botosani. Dupa mai multe ore de lupta cu nametii, care pe alocuri depaseau si doi metri, cu vantul puternic, care la rafala atingea 65 km/h, cele 56 de persoane au ajuns in siguranta in municipiul Botosani. Unele au ramas sa innopteze la rude, altele au fost cazate in spatii puse la dispozitie de autoritati.
De miercuri, inainte de pranz, in judetul Botosani a inceput sa ninga abundent, iar vantul sa se manifeste cu putere, troienind zapada. Mai multe autoturisme, o masina de transport valori, un utilaj apartinand unei firme care se ocupa cu deszapezirea, dar si un microbuz cu calatori au ramas inzapezite intre localitatile Ungureni si Unteni.
Prezent in zona pentru monitorizarea starii drumurilor, un echipaj al ISU Botosani a inceput actiunea de salvare, transportand la Botosani, cu autospeciala Touareg, opt persoane preluate din autoturismele care mai aveau putin combustibil in rezervor sau nu aveau sisteme de incalzire. In jurul orei 14.00, o ambulanta SMURD, autospeciala Touareg a ISU Botosani, un buldoexcavator si o freza apartinand Sectiei Nationale de Drumuri, au inceput deplasarea spre Unteni pentru salvarea celorlalte persoane ramase inzapezite. Freza si buldoexcavatorul isi faceau cu greu drum prin nameti, care pe alocuri depaseau doi metri. Vizibilitatea era redusa si de zapada antrenata de vantul puternic, care la rafala atingea 65 km/h.
In ciuda conditiilor vitrege, pompierii si lucratorii SDN au reusit, dupa mai bine de 12 ore, sa aduca la Botosani, in siguranta, alte 48 de persoane. Acestea au fost transportate cu ambulanta SMURD, cu microbuzul tractat de utilajele de deszapezire si cu autospeciala Touareg. In bariera Rachiti, convoiul cu persoanele salvate din nameti a fost asteptat de prefectul judetului, Costica Macaleti si de subprefetul judetului, Sebastian Tocariu, care au dorit sa se asigure ca acestea vor avea tot ceea ce au nevoie pentru a trece noaptea cu bine. Doua utilaje de la Directia Judeteana de Drumuri si Poduri s-au deplasat, ulterior, intre localitatile Unteni si Ungureni pentru a ajuta alti conducatori auto, care au refuzat sa-si abandoneze autoturismele, sa isi continue drumul.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.