La inmormantarea politistului ucis: „Nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de parinti care sa fie acasa la copii”. Citeste si poezia emotionanta a unui jandarm!

Politistul Sorin Vezeteu, care a fost omorat pe peronul Garii Burdujeni din municipiul Suceava, a fost condus pe ultimul drum de mii de oameni. Fosti colegi, prieteni, vecini, persoane impresionate de moartea politistului, dar si ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, precum si inspectorul general al Politiei Romane, Bogdan Despescu, au participat la slujba de inmormantare care a inceput la Biserica Adormirea Maicii Domnului din cartierul Burdujeni. Dupa care s-au deplasat, alaturi de cortegiul funerar, in comuna Dumbraveni, locul de nastere al politistului ucis.

Sicriul cu trupul neinsufletit a fost purtat pe umeri de colegii lui Sorin, de la Serviciul Transporturi Feroviare. Sorin Vezeteu a fost avansat post-mortem in gradul de subinspector de politie. De asemenea, el a fost decorat post-mortem cu ordinul „Pentru Merit” de catre presedintele tarii.

Un moment extrem de emotionat a avut loc in biserica din comuna Dumbraveni, unde un coleg de-al lui Sorin Vezeteu, care a asistat la teribila scena, a tinut sa-i transmita un mesaj ministrului Carmen Dan.

„Va rugam, ajutati-ne sa nu mai fim subinspectori post-mortem! Va implor, coborati in strada! Este strigatul unui om care, inainte de a fi politist, este parinte, este strigatul unui tata pe care il asteapta copilul acasa. Prietene, ajuta-ma de acolo de sus pentru ca aveam multe de facut!”, a transmis politistul Lucian Galateanu.

Si primarul comunei Dumbraveni, Ioan Paval, i-a cerut la randul sau ministrului Afacerilor Interne sa faca ceva pentru ca politistul sa fie respectat in societate si sa nu se mai ajunga la astfel de tragedii.

„Va rog, doamna ministru, sa ramaneti in istorie prin faptul ca ati facut politistul respectat! Nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de parinti care sa fie acasa la copii. Am ajuns sa ma uit in oglinda si sa imi fie rusine ca traiesc in Romania. Este un strigat al unui tata a sase copii si a cinci nepoti. Imi doresc sa faceti in tara asta din politist un om respectat. Sorine iti doresc sa te odihnesti in pace”, a spus primarul Ioan Paval.

Ministrul Carmen Dan a promis ca va lua masuri pentru ca politistii sa fie in siguranta, sa fie dotati cu tot ce au nevoie, aratand ca in acest sens va colabora si cu celelalte ministere.

Decesul politistului injunghiat in gara din Suceava a starnit valuri in tot sistemul. Un jandarm din Ploiesti, Florin Tudoran, a scris o poezie emotionanta despre toti cei care mor la datorie.

Poezia a fost scrisa in timpul serviciului si publicata pe pagina de Facebook a jandarmului:

MURIM MAMA!

de Florin Tudoran

Murim mama! Murim!
Suntem ucisi in strada
Cum sunt mieii de paste
Gatiti, ca de parada.
Vai celor ce ne naste!

Murim mama! Murim!
Cruda nesabuinta
Din legislatii hade
Ne-aduce suferinta
Iar infractorul… rade!

Murim mama! Murim!
Suferi si tu si fiii
Ce ne raman pe strada
Iar noi plecam spre ceruri
In haine de parada.

Murim mama! Murim!
Cadem in plasa sortii
Fara sa dam accepturi
Injunghiati de hotii
La care le-au dat drepturi

Murim mama! Se moare!
Injunghiat in gat
Si-n suflet si in spate
Cu pruncii lui in gand…
NU VREM DECAT DREPTATE!!!

Murim mama, oricum.
Spre el ne e azi gandul.
Ucis cu sange rece….
Si mie-mi vine randul,
De nu umblati la lege!

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.