Lista măsurilor de relaxare care intră în vigoare de la 1 iulie (Document)

Guvernul a adoptat joi hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, document în care sunt precizate noile măsuri de relaxare ce vor intra în vigoare de la data de 1 iulie în România.

Astfel, de la 1 iulie va crește numărul celor care pot participa la evenimentele private, va fi prelungit programul cluburilor, al restaurantelor și al cafenelelor, va crește numărul spectatorilor care pot participa la evenimente sportive, iar hotelurile vor putea caza turiști până la capacitatea maximă. De asemenea, va fi permisă organizarea de festivaluri, concerte cu un număr de peste 2.500 de spetatori, cu condiția să fie vaccinați.

Măsurile au fost adoptate joi de către guvern:

  • – Începând cu data de 01.07.2021 se permite desfășurarea activității la capacitatea maximă a spațiilor închise pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în intervalul orar 5.00-02.00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • – Începând cu data de 01.07.2021 este permisă creșterea gradului de ocupare la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • – Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • – Începând cu data de 01.07.2021 poate crește gradul de ocupare la capacitatea maximă a spațiilor, pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

– Începând cu data de 01.07.2021 poate crește gradul de ocupare a spațiilor de cazare din pensiuni sau hoteluri la capacitatea maximă, față de 70% acum.

Lista integrală a măsurilor, mai jos și în documentul atașat acestui articol (cu mențiunea că art. 2 din document a fost eliminat, iar art. 4 a fost modificat, cu introducerea unui spatiu de minimum 1 mp/persoană):

Art.1 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).

(3) În condițiile alin. (1) și prin excepție de la prevederile alin. (2) instituțiile de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural artistice în aer liber, pot organiza activități cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană și respectarea normelor de protecție sanitară.

(4) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar spatiul sa fie de minimum 1 mp pentru fiecare persoană.

Art.2 – în care se propunea mărirea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale a fost eliminat, așa că numărul rămâne la 8

Art.3 – (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

(2) În condițiile alin. 1 se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/ localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Art.4 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior și 200 în exterior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție.

Art.5 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Art.6 – Se propune ca desfășurarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, începând cu data de 01.07.2021, să fie permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

Imagine de TheOtherKev de la Pixabay

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.