LUCRARILE DE MODERNIZARE a drumului judetean Flamanzi -Prajeni, ingreunate de trafic

Presedintele Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu, comunica locuitorilor judetului ca reparatiile si modernizarea  DJ 282 Flamanzi-Prajeni vor continua pana  la finalizarea lucrarilor.

La momentul actual se lucreaza pe ultima portiune de drum, in apropiere cu judetului Iasi, la o distanta de aproximativ 3 kilometri, pana la granita ce separa cele doua judete vecine.

Consiliul Judetean Botosani prin presedintele Florin Turcanu face precizarea ca intensificarea circulatiei auto cu toate tipurile de autovehicule, de mare si mic tonaj, ingreuneaza executarea lucrarilor de modernizare deoarece utilajele Directiei Judetene de Drumuri si Poduri sunt nevoite sa stationeze la trecerea coloanelor de masini.

Din considerente tehnice, pe soseaua proaspat asfaltata au fost imprastiate cantitati importante de criblura, material ce are rolul de a oferi rezistenta bitumului proaspat turnat.

Pana la compactarea pietrisului imprastiat pe DJ 282 Flamanzi-Prajeni, autovehiculele trebuie sa reduca consistent  viteza de circulatie, chiar daca lungimea traseului s-a scurtat considerabil cu aproximativ 30 de kilometri.

Deschiderea traseului Botosani-Copalau-Flamanzi-Prajeni-Iasi, asigura conditii europene numai pe portiunea de drum pana la limita cu judetul vecin, deoarece lucrarile de modernizare a carosabilului ce tin de judetul Iasi  nu au fost deocamdata demarate, licitatiile pentru modernizarea drumului aflandu-se momentan in stadiul de contestatie.

„Modernizarea arterei de circulatie Flamanzi-Prajeni, este un obiectiv important dus la indeplinire de catre presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, imediat ce a preluat mandatul la conducerea judetului. Din echipa care a facut posibila modernizarea DJ 282 fac parte vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani, Gheorghe Sorescu, administratorul public Radu Judele si directorul Directiei Judetene de Drumuri si Poduri, Sorin Clim”, se arata intr-un comunicat al CJ.

Dupa finalizarea lucrarilor, pe DJ 282 vor fi montate si marcajele si semnele de circulatie.

„Marcajele si semnele de circulatie vor fi montate pe DJ 282, dupa finalizarea intregii lucrari de modernizare si dupa consultarile pe care le vom avea in comisiile de specialitate, din care vor face parte si reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie”, a specificat Florin Turcanu, presedintele CJ Botosani.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.