Lucrările de restaurare a Muzeului Județean Botoșani au început

Lucrările de restaurare la cea mai frumoasă clădire de patrimoniu din Botoșani, sediul Muzeului Județean Botoșani, au demarat la 1 martie.

Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (CNI) au fost predat  constructorului amplasamentul și au emis ordinul de începere a lucrărilor, faza a II-a, adică execuția lucrărilor de modernizare și reabilitare, iar constructorul a început organizarea de șantier.

„Reabilitarea clădirii muzeului este un proiect important în domeniul cultural al județului Botoșani și ne bucurăm că încep efectiv lucrările. Prin transpunerea în practică a acestui proiect, botoșănenii vor avea parte de un muzeu modern, cu facilități de ultimă oră, așa cum există în toate marile orașe ale Europei”,  a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul de reabilitare presupune lucrări de amploare care se vor întinde pe o perioadă de 36 de luni. Vor trebui consolidate fundația și pereții de piatră de la demisol prin injectarea în masa zidăriei de mortar fluid, vor fi consolidați șpaleții cu bolți de la demisol, se vor efectua placări cu plase sudate pe traseul fisurilor/crăpăturilor cu tencuială armată și realizarea unor cămășuieli armate cu bare independente cu grosime de 15 centimetri, pe fața interioară a bolților de la demisol. Se va interveni și se vor reface tencuiala, finisajele, dar și elementele decorative. Printre lucrările prinse în proiect se regăsește și înălțarea mansardei Muzeului și amenajarea aici a spațiilor administrative. Astfel se va extinde spațiul expozițional de la 17 săli la 23 de săli de expunere. În plus se vor crea noi spații pentru ateliere creative și săli multimedia.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 36 de milioane de lei, din care partea de cofinanțare pe care o asigura Consiliul Județean este de aproximativ 577 de mii de lei.

Clădirea în care funcționează acum Muzeul Județean de Istorie Botoșani a fost ani de-a rândul Palatul Administrativ al Județului. Ea a fost construită la începutul secolului XX după proiectul arhitectului Petre Antonescu, cel care a mai făcut Primăria Bucureștiului, Arcul de Triumf, Cazinourile din Sinaia și Constanța, precum și multe locuințe particulare aflate acum în patrimoniul național.

Actul de naștere a fost semnat în trei exemplare, la 31 octombrie 1904. Un exemplar a fost trimis la Arhivele statului din București, un exemplar a rămas la Prefectură, iar unul a fost introdus într-un tub metalic, alături de monede din acea vreme, iar tubul a fost îngropat în temelia clădirii. Piatra de temelie a fost pusă pe 4 octombrie 1904, dar lucrările au început abia în martie 1905.

La 28 noiembrie 1906, construcția a fost finalizată, iar conducerea județului de atunci a dedicat această clădire jubileului celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. De-a lungul anilor, clădirea a găzduit Prefectura, Consiliul Județean, biroul medicului șef al județului, biroul medicului șef veterinar, cel al inspectorului șef de poliție, instituția de coordonare a învățământului și a cultelor, iar din 1977 adăpostește Muzeul Județean de Istorie.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.