Dintr-un motiv pe care nu l-am inteles, Guvernul Ciolos pare a fi rămas cu impresia ca marea problema a romanilor este, in acest moment, salarizarea bugetarilor.
O fi si asta, dar ca problema adiacenta, ca distorsiune intr-o piata a muncii impartita, o parte in care nu intri intr-o companie decat la un salariu minim pe economie, dupa ce ai dat cateva examene riguroase pe post si ai acceptat eventual sa lucrezi, macar partial, cu salariul la negru, si o alta parte, asta a bugetarilor, in care n-ai sanse sa intri decat pe pile, eventual cu o spaga, sau sa accepti un post pe care nu il vrea nimeni, ori intr-o scoala, intr-un spital sau, mai rar in administratie.
Realizand ca nu are suficiente resurse, Guvernul Ciolos a luat in calcul renuntarea la majorarea tuturor salariilor bugetarilor si aplicarea unor majorari cu prioritate in Sanatate si Invatamant.
Prioritizarea in sine nu e deloc o idee rea, dar mie unuia mi se pare ca Guvernul confunda, din nou, cauza cu efectul si va gresi grav daca da salarii mai mari, fie doar si in aceste doua domenii, inainte, iar nu dupa realizarea unor reforme consistente. Asta pentru ca: unu, bugetarii nu sunt prost platiti fata de nivelul tarii, doi, nivelul lor de salarizare este efectul, iar nu cauza disfunctionalitatilor din sistemele publice, fie ca vorbim de educatie, sanatate, administratie sau orice altceva si, trei, lipsa de performanta a acestor sisteme publice joaca un rol important in franarea generala a tarii, inclusiv a privatilor si a capacitatii economiei noastre de a ne sustine un trai mai bun.
Mai pe romaneste spus, reformarea unui domeniu, asa cum este Invatamantul, de exemplu, ar trebui sa creeze resurse suplimentare, iar nu sa ne coste mai mult.
Vorbind pe concret, intr-un exercitiu exemplificativ si aleatoriu de aritmetica simpla, reducerea, sa zicem, cu 20% a numarului de ore pe care le petrec copiii in scoala poate da posibilitatea cresterii salariilor dascalilor lor cu 20%, dar asta numai in conditiile in care numarul acestora se reduce cu 20%.
In alta ordine de idei, admit posibilitatea ca statul sa creasca salariile dascalilor nu cu 20%, ci cu 40%, admit posibilitatea unor eforturi suplimentare ale societatii in acest scop, dar numai dupa, iar nu inainte de reformarea acestui sistem, dupa, iar nu inainte de eliminarea profesorilor care nu au ce sa caute in scoli si deschiderea portilor pentru dascali noi, mai entuziasti, cel putin, dupa, iar nu inainte de deblocarea unei reforme pe care cardasia dintre sindicate si minister o vrea ingropata sub vanitatea cartii de vizita pe care domnul Adrian Curaj a vrut sa-si poata scrie si o functie de ministru in palmares.
Daca nu intelege asta, Ciolos nu va face decat ceea ce ar fi facut si un Guvern de politruci in an electoral – cresterea salariilor bugetarilor.
La Sanatate, desi mai complexa prin efecte, reforma este mai simplu de facut din perspectiva restructurarilor de personal. Asta pentru ca turnul de sticla al acestui sector, nereformat de la comunism incoace, a fost spart de liberalizarea pietei muncii si plecarea cadrelor pe salarii mult mai mari in Occident.
Asa se face ca in Sanatate avem deficit de oameni, iar nu excedent, ca in Administratie sau Invatamant, iar numirea lui Vlad Voiculescu la minister chiar da posibilitatea unor schimbari rapide si justifica si o crestere de salarii.
Evident, si acolo e un sistem de spart, unul mafiot, croit pe uriasele spagi de achizitii, dar cel putin nu va plange nimeni ca a ramas fara slujba.
Presupunand ca statul ar putea majora salariile in Invatamant si in Sanatate de la 1 august si luand in calcul cele 2,3 miliarde de lei disponibile in acest an fata de un fond total de salarii de 19 miliarde pentru aceste doua domenii, se creaza posibilitatea unei cresteri medii a fondului de salarizare de 25-30%. O gramada de bani! Esential este insa ca Ciolos sa nu dea acelasi procent tuturor, sa gaseasca un sistem prin care sa recompenseze competenta si performanta in sistemul bugetar, iar nu egalitarismul socialist care a si dus la colapsul acestuia.
Paradoxal, desi eu insumi sunt de acord ca Sanatatea si Invatamantul sunt cele mai bine alese prioritati nationale, consider ca reforma Administratiei ar fi trebuit sa fie prima. Asta pentru ca abia aceea ar crea mai multe resurse care sa permita si cresterea mai consistenta a salariilor celorlalti bugetari, dar si pentru ca birocratia imobila din Romania afecteaza cel mai direct dezvoltarea economica.
Cum sunt putine sanse sa vedem un proiect de reforma a Administratiei mai devreme de toamna acestui an, sunt chiar curios cati dintre functionarii nostri isi vor dori salarii mai mari, sau vor prefera sa nu se atinga nimeni de joburile lor chiar daca nici majorari nu vor primi.
Moise Guran, pe Biziday
