Masina cu cheile in contact „i-a facut cu ochiul”. Beat crita s-a urcat la volan si „a parcat-o” intr-un gard. Ce au mai descoperit politistii cand i-au cerut actele

Cu o alcoolemie „de exceptie”, un tanar din Ripiceni s-a trezit brusc ca vrea sa sofeze. Nu are carnet de conducere, nici masina, dar asta nu a contat cand in cale i-a aparut o masina parcata, dar cu cheile in contact. Tanarul de 22 de ani nu a stat prea mult pe ganduri si s-a urcat la volan. Ce a urmat il va costa destul de scump.

„La data de 14.05.2017, orele 18.30, L.I. de 22 de ani, din localitatea Ripiceni, judetul Botosani, in timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal din localitate, a pierdut controlul asupra directiei de mers si a impactat gardul unei locuinte”, se arata intr-un comunicat al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ).

Din verificarile efectuate de politisti, s-a stabilit ca L.I. s-a urcat la volanul autoturismului fara acordul proprietarului, masina fiind parcata, cu cheile in contact, in fata unui magazin.

Conducatorul auto de ocazie a fost testat alcoolscopic, valoarea indicata fiind de 1,27 mg/l alcool pur in aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul Judetean Botosani unde i s-au recoltat doua mostre biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, s-a stabilit ca tanarul nu detine permis de conducere pentru nici o categorie.

„In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de furt, conducerea unui vehicul fara permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante”, mai informeaza politistii.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.