Masuri de fluidizare a TRAFICULUI in punctele de FRONTIERA pentru perioada SARBATORILOR de IARNA

Apropierea sarbatorilor de iarna determina o crestere a valorilor de trafic atat pe sensul de iesire din tara cat si pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi a luat masuri pentru asigurarea unui control operativ si fluent in toate punctele de trecere de la frontiera de est.

Pentru evitarea aglomerarilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi a dispus toate masurile aflate in competenta pentru reducerea timpilor de asteptare si asigurarea unui control eficient si operativ.

In acest sens, au fost dispuse masuri de suplimentare a personalului politiei de frontiera pana la capacitatea maxima permisa de infrastructura fiecarui punct de trecere, in functie de dinamica valorilor de trafic.

De asemenea, va fi folosita la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei si in cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, in limita configuratiei acestora.

Numarul politistilor de frontiera care actioneaza zilnic la nivelul intregii frontiere este de peste 760 politisti de frontiera, urmand a fi suplimentat cu efective de rezerva si interventie.

Pentru evitarea aglomerarilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi recomanda participantilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontiera existente la granita, astfel incat sa se preintampine aparitia suprasolicitarilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui numar mare de calatori, intr-un timp foarte scurt.

Menționam ca, la frontiera romano-moldoveana sunt 6 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier si, in total, sunt disponibile pe sensul de intrare in țara 28 de benzi de control, iar pe sensul de iesire 25.

· pe raza jud. Galati: P.T.F. Oancea – Cahul
P.T.F. Galati – Giurgiulesti
· pe raza jud. Vaslui : P.T.F. Albita – Leuseni
· pe raza jud. Iasi: P.T.F. Sculeni – Sculeni
· pe raza jud. Botosani: P.T.F. Radauti – Prut-Lipcani
P.T.F. Stanca – Costesti

Reamintim participanților la trafic ca, Politia de Frontiera Romana a dezvoltat o aplicatie on-line, disponibila pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Aceasta aplicatie on-line prezinta o medie a timpilor de asteptare in punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de asteptare sunt actualizati in timp real, fapt ce ajuta utilizatorul sa-si reconfigureze traseul catre un punct de frontiera ce inregistreaza valori de trafic scazute.

Statistica

De exemplu, in luna decembrie 2015, frontiera de est a fost tranzitata de aproximativ 608.201 de persoane, din care 391.301 apartinand cetatenilor U.E. Dintre acestea, aproximativ 295.331 treceri au fost pe sensul de intrare in tara (187.219 cetateni U.E. si 108.112 cetateni non – U.E.).

Verificari sistematice la frontiera

De asemenea, revenim cu precizarea ca in aceasta perioada Politia de Frontiera Romana, in cooperare cu celelalte institutii care au atributii in punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetatenilor din state membre UE si non-UE care tranziteaza frontiera atat pe sensul de intrare, cat si pe cel de iesire din tara, in scopul prevenirii trecerii frontierei de catre persoane, provenite din state aflate in zonele de conflict, care pot derula activitati ce reprezinta o amenintare reala la adresa securitatii interne si externe.
In acest sens, apelam la intelegerea celor care tranziteaza frontiera in aceasta perioada si precizam ca au fost dispuse toate masurile aflate in competenta institutiei pentru reducerea timpilor de asteptare.

Politia de Frontiera a pus la dispozitia participantilor la traficul transfrontalier numarul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul in care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizarile fiind preluate de catre politistii de frontiera care vor actiona in consecinta, legal, de la caz la caz.

Informatii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Politiei de Frontiera Romane: www.politiadefrontiera.ro.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.