Politistii de frontiera botosaneni au descoperit in autoutilitara unui cetatean roman 1.450 de kilograme de zahar, fara documente de provenienta, intreaga cantitate fiind destinata comercializarii pe piata din judetul Botosani. Zaharul a fost ridicat in vederea confiscarii, iar cetateanul roman a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 1.500 lei.
Duminica noapte, in jurul orelor 00.30, un echipaj format din politisti de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Dorohoi, aflat in exercitarea unei actiuni pe linia combaterii evaziunii fiscale, a oprit in trafic o autoutilitara marca Mercedes, inmatriculata in Romania, condusa de cetateanul roman Florentin T., in varsta de 42 de ani.
In autoutilitara au fost descoperite 1.450 kilograme de zahar, ambalat in 29 saci de rafie, in valoare de aproximativ 7.250 lei, pentru care barbatul nu a putut prezenta documente de provenienta. Acesta a declarat ca a achizitionat sacii cu zahar dintr-o parcare din localitatea Siret.
Florentin T. a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 1500 lei, sacii cu zahar fiind ridicati in vederea confiscarii.