Milioane de euro pentru modernizarea transportului public local

Întregul sistem de transport public local administrat de societatea Eltrans va fi reabilitat cu bani de la Uniunea Europeană.

Primarul muicipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a anunțat că prioritatea sa este dezvoltarea municipiului și în special a transportului public local. De aceea, în această perioadă, în cadrul Primăriei se lucrează intens la pregătirea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene. Din cele 32 de milioane de euro alocate municipiului Botoșani, 26 de milioane vor fi pentru reabilitarea și modernizarea transportului local, a precizat edilul.

„Pentru municipiul Botoșani sunt alocați 32 de milioane de euro. Din această sumă, 26 de milioane sunt pentru reabilitarea transportului local. Pentru mine este prioritatea absolută acest proiect. De aceea, în prezent în Primărie se lucrează de zor pentru finalizarea proiectului. Foarte important în acest exercițiu financiar este că sumele sunt împărțite și nu se mai dau în funcție de alte criterii. Iar pentru municipiul Botoșani sunt alocați 32
de milioane de euro. Iar eu vreau să-i cheltui pe toți fiindcă este o oportunitate pentru dezvoltarea comunității”, a spus primarul Cătălin Flutur.

Cu această ocazie primarul municipiului Botoșani a explicat și de ce nu se pot achiziționa troleibuze în loc de tramvaie, așa cum mai mulți botoșăneni s-au exprimat în mod public.

„Au fost voci care au spus că mai bine cumpărăm troleibuze în loc de tramvaie pentru că sunt banii noștri. Vreau să precizez că banii nu sunt ai noștri. Sunt bani europeni. Iar aceste fonduri se acordă pentru un anumit scop. Dacă într-un oraș transportul public se face cu tramvaie, se cumpără tramvaie, dacă sunt troleibuze se cumpără troleibuze, iar acolo nu există nici una, nici alta, se pot cumpăra și autobuze electrice. În ghid se specifică foarte clar: trebuie să cumpărăm tramvaie. Fiindcă prin aceste proiecte se dorește să se treacă spre un transport ecologic cu cât mai puțină poluare”, a explicat primarul Cătălin Flutur.

Proiectul municipalității finanțat cu bani europeni include reabilitarea în totalitate a căii de rulare a tramvaielor, partea de infrastructură, achiziționarea de tramvaie noi, rezolvarea părții de infrastructură a depoului, cu tot ce înseamnă buclele de întoarcere a tramvaielor. În paralel, se ia în calcul amenajarea unor noi piste de biciclete și a unor alei pietonale.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.