Home Actualitate Multime de credinciosi la resfintirea Manastirii Cosula (GALERIE FOTO)

Multime de credinciosi la resfintirea Manastirii Cosula (GALERIE FOTO)

Mii de credinciosi, de toate varstele, din tot judetul si nu numai, au ajuns, in Duminica Mironositelor, la Complexul Monahal Cosula pentru a lua parte la momente de profunda spiritualitate crestina, la slujba de resfintire a acestui vechi si important centru duhovnicesc si cultural. 

Dupa ce recent au fost finalizate lucrarile de reabilitare printr-un proiect cu finantare europeana si sprijin de la Consiliului Judetean Botosani, in a treia duminica de dupa Pasti a venit momentul in care comunitatea din Cosula sa-si vada intregul ansamblu manastiresc imbracat in haina noua, inconjurat de o mare de credinciosi si resfintit de un sobor de preoti, condus de Inalt preasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. 
 
De la acest eveniment de suflet nu au lipsit autoritatile judetene si locale, fiind prezent si secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi. Si pentru ca la astfel de momente de inaltare spirituala, portul popular este „la el acasa”, s-au distins in multime mai multi tineri si copii in frumoasele costume traditionale ale zonei. 
 
„Ne-am adunat aici, in jurul Sfintei Biserici, langa masa Sfantului Altar, precum apostolii, sfintii Iosif si Nicodim, si femeile purtatoare de mir langa Mormantul cel purtator de Inviere a Domnului Hristos, caci cu binecuvantarea Cerului, mormantul Domnului Hristos nu se afla doar la Ierusalim, Lumina Sfanta nu este doar la Ierusalim, ci si in ultima bisericuta de tara si in ultimul altar, poate nevizitat de lume, dar vizitat de ingerii lui Dumnezeu”, a rostit IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. 
 
Inaltpreasfintitul a explicat apoi, in predica sa, care este rostul ridicarii unei biserici, care este semnificatia sfintirii unuilocas de cult.
 
„Dumnezeu, in milostivirea Sa, ne ingaduie si noua, si barbati si femei, in Ziua Sfintirii sa intram in Sfanul Altar, sa sarutam Sfanta Piatra de pe mormantul Domnului care este Sfanta Masa. Am indraznit si noi, astazi, arhiereii, sa asezam Sfantul si Marele Mir pe Sfanta Masa din Sfantul Altar, asa precum Iosif si Nicodim au uns cu mir trupul Domnului Hristos de indata ce Acesta a fost luat de pe cruce si inainte de a fi asezat in mormant. Acesta este rostul ridicarii unei biserici, aceasta este semnificatia sfintirii unei biserici : sa aducem Ierusalimul, sa aducem mormantul Domnului, sa-L aducem pe Domul Hristos si sa-L asezam spre inchinare celor de departe si celor de aproape”, a aratat, in cateva cuvinte, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
 
Manastirea Cosula a fost construita in anul 1535 de catre marele vistiernic Mateias, sfetnicul domnitorului Petru Rares, pe malul stang al raului Miletin. Ea a fost realizata in stilul arhitecturii feudale moldovenesti. In secolele XVII-XVIII, asezamantul reprezenta un important centru duhovnicesc si cultural. In 1908 a fost parasit, locasul de cult devenind biserica parohiala. A fost reinfiintata in 1991, redevenind loc de liniste si de reculegere din zbuciumul si nelinistea vietii acesteia.
 
Ansamblul Manastirii Cosula este inclus pe lista monumentelor istorice din Botosani.
 
 

Exit mobile version