Municipiul Botoșani are un buget mai mare

Bugetul municipiului Botoşani, care a fost adoptat pe 21 aprilie de Consiliul Local, este cu aproximativ 15% mai mare faţă de anul precedent.

Potrivit primarului Cosmin Andrei, bugetul de venituri al municipiului Botoşani a fost estimat, în 2021, la 198,48 milioane de lei, în timp ce bugetul de cheltuieli va fi de 224,12 milioane de lei, cu un deficit de 25,27 milioane de lei.

„Este un buget mai mare faţă de anii precedent, care acordă atenţie deosebită mai multor paliere. Şi partea de dezvoltare este tratată într-un mod judicios, şi partea de funcţionare, şi partea de dotare a şcolilor cu obiecte de inventar şi bani pentru cheltuieli curente, pentru că am avut vizite în şcoli şi am văzut care sunt nevoile acestora. De asemenea, pentru iluminat, întreţinerea spaţiilor vezi şi pentru proiectarea străzilor de la periferie. În primă etapă realizăm această proiectare şi îmi propun ca, tot în acest an, 26 de străzi să înceapă să fie asfaltate”, a afirmat Cosmin Andrei.

Municipalitatea a aprobat acoperirea deficitului de 25,27 milioane de lei din excedentul bugetului local constituit la sfârşitul anului trecut, banii urmând a fi utilizaţi pentru finanţarea cheltuielilor de dezvoltare prevăzute pentru anul în curs.

Primarul Botoşaniului admite că bugetul prognozat la capitolul venituri a înregistrat o creştere faţă de anul anterior, ar putea apărea sincope în colectarea sumelor.

„Cea mai mare sumă provine în acest an din impozitul pe venit, dar este doar o proiecţie. Nu avem nicio certitudine că vom încasa aceşti bani dacă economia nu va funcţiona şi dacă botoşănenii nu îşi vor încasa salariile aşa cum au fost preconizate de cei de la Finanţe, astfel încât să ne putem lua şi noi cota de 63% din impozitul pe venit”, a adăugat Cosmin Andrei.

El a subliniat, de asemenea, că toate cheltuielile de funcţionare sunt asigurate până la sfârşitul anului, cu excepţia subvenţiei la energia termică.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.