Neatenţia la volan, una din cauzele accidentelor pe şosele

Neatenţia la volan, în special utilizarea telefonului mobil în timpul şofatului, reprezintă una dintre cele mai serioase cauze de producere a accidentelor mortale. Un studiu publicat în septembrie 2019, pe Carsurance, arată că 21% dintre șoferii tineri implicați în accident rutier, au fost distrași de telefonul mobil.

Scrierea mesajelor în timpul condusului ne direcționează privirea de la șosea pentru cel puțin 5 secunde. Totodată, AT&T atenționează asupra faptului că un procent de 70% dintre şoferi sunt distraşi de telefonul mobil, 61% trimit mesaje în timp ce conduc şi 27% socializează pe Facebook.

În acest context, Asociația de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ, în parteneriat cu Colegiul Psihologilor filiala Brașov, Școala de șoferi “Casadi” și RATBV S.A., a lansat cmpania „Atenție la… neatenție” în municipiul Brașov. Campania, care s-a mai desfăşurat cu success în alte 6 oraşe din România, îşi propunere să-i responsabilizeze pe participanţii la trafic cu privire la pericolele la care se expun atunci când se lasă distraşi de factori perturbatori. În cadrul campaniei vor fi împărţite materiale informative şi odorizante de maşină cu mesajul proiectului. 

Neatenția la volan, fenomen scăpat de sub control

Chiar dacă se constată o scădere de peste 40% din 2008 până în 2017 a accidentelor rutiere mortale din România, prof. univ. dr. Mihaela Rus, coordonatorul campaniei, afirmă că există din ce în ce mai mult accidente se produc din cauza că şoferii utilizează telefonul mobil la volan.

„La o scurtă observaţie empirică, constatăm că din 10 şoferi, mai mult de o treime dintre ei se uită în jos spre telefonul mobil, şi nu înainte. În special, acest comportament este mai des întâlnit la tineri, iar în contextul lipsei de experienţă şi a adrenalinei, aceştia pot pierde foarte uşor controlul volanului şi pot pune în pericol propria viaţa şi a celorlalţi participanţi la trafic. În timp ce sunt la volan, șoferii trebuie să gestioneze foarte mulți stimuli, iar iar distragerea atenției de către orice gadget manipulat de către șofer are impact negativ asupra controlului pe care conducătorul îl are asupra autovehiculului, consecințele fiind uneori catastrofale”, a spus prof. univ dr. Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologiei şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ.

„Privitul compulsiv la telefon, în special atunci când suntem volan, este un simptom al dependenței. În medie, ne uităm câteva secunde la un mesaj, timp în care parcurgem cu mașina, la o viteză de 60 km/h, aproximativ 20 de metri. Așadar, privitul pentru 3 secunde sau chiar 5 secunde ne distrage atenția de la trafic pentru aproximativ 60 de metri, moment când se poate întâmpla orice, deoarece noi nu mai deținem controlul pentru acea perioada de timp. Cu cât este mai aglomerat traficul, cu atât cresc timpii de staționare și asta ne menține dependența de sursele de informații, ceea ce se transformă inevitabil în dependență. În fapt, cele mai grave riscuri în trafic sunt cele invizibile ochiului”, explică psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ.

Începând cu 12 octombrie 2019, șoferii care vor fi surprinși folosind telefonul la volan, indiferent de motiv (filmat, pozat, vorbit, căutat pe internet s.a.) vor fi pasibili de o amendă care pornește de la 870 de lei și ajunge până la 1.160 de lei. În plus, vor fi aplicate și 4 puncte de penalizare. Este, totodată, important să reținem că folosirea telefonului în timpul condusului poate atrage suspendarea permisului auto, dacă se constată încălcarea unei alte prevederi din Codul rutier sau Regulamentul de aplicare a Codului rutier.

Campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, nominalizate de foruri europene

Asociaţia „PsihoTrafiQ” a derulat, în ultimii ani, campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim campaniile naţionale „(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi „Alcoolul la volan este un accident”, campanii de responsabilizare socială care sunt prezente pe website-ul Comisiei Europene (Carta Europeană a Siguranței Rutiere, fiind nominalizate la Excellence in Road Safety Awards 2016. Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic. Mai multe informaţii găsiţi pe www.psihotrafiq.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.