NEREGULI grave la Asociatia Drumul Cretestilor

Proprietarii Asociatiei Drumul Cretestilor nr. 15, Bucuresti, au aflat cu stupoare ca o suma mare din banii pe care ei ii plateau la intretinere nu a fost repartizata ani intregi catre furnizori cum ar fi: Romenergo SA, Apa Nova, Rebu SA. Ca persoanele cu restante mai vechi de trei luni au fost lasate in pace. Si uite asa Asociatia apare cu datorii record la furnizori de 1,3 milioane de lei (adica 13 miliarde de lei vechi).

In fapt, suma corecta nu prea o stie nimeni, pentru ca, desi inspectorii de la Primaria Sectorului 4  au facut un control in 2012, procesul-verbal nu mai exista la sediul Asociatiei. Acesta nu a fost facut cunoscut niciodata proprietarilor, s-a „evaporat“. Prin urmare, unii spun ca ar fi vorba de 1,2 milioane, altii – de mai putin. Oamenii habar nu au.

Furnizorii, platiti dupa „ambitie”

Ce s-a intamplat la Asociatia de Proprietari Drumul Cretestilor din Bucuresti, Sector 4 pare de neinteles: de cand s-a infiintat si pana in martie, asociatia nu a tinut nici o adunare generala, presedintii si, din cand in cand, membrii comitetului au fost alesi la mica intelegere, adica stateau la rand.

Cel mai longeviv fiind Gheorghe Voicu, care si-a dat demisia in 2006.

Asociatia a gasit cum sa-i prosteasca pe toti propietarii din Drumul Cretestilor nr. 15, al carui presedinte este Varlam Iulian.

In apartamentul lui Varlam Iulian s-au investit peste 4.000 de lei numai in termopane. Administratorul Asociatiei de Proprietari din Drumul Cretestilor din Capitala, Topolica Antoaneta Mihaela, care si incaseaza pe banda rulanta bani de la locatari se suparase pe Termoficare si un an intreg nu a mai vrut sa le plateasca facturile.

Dupa un control al inspectorilor de la primarie, cei de la asociatie au dat bir cu fugitii, administratorul s-a facut casier, fostul casier si-a dat demisia, presedintele s-a facut mic si au angajat o firma de administrare imobile sa descurce itele, adica sa le refaca situatia financiar-contabila incepand cu anul 2008. Altfel spus, repartizarile nu prea s-au facut, penalitati nu prea s-au trecut.

Cam aceasta ar fi in mare povestea Asociatiei de Proprietari Drumul Cretestilor din Sectorul 4 al Capitalei, unde toti se arata cu degetul pentru ca acte nu prea exista. Noroc ca proprietarii au mai pastrat chitantele.

„Am auzit si noi ca nu s-a platit din 2008 nici apa, nici caldura si nici lumina. Nu stii cine este restantier. Nu s-au mai gasit registre. Am platit luna de luna intretinerea. Nu mi-am cumparat hrana, medicamente si ei ce au facut cu banii? Am platit fond de rulment si banii nu mai sunt acum. Au facut dezastru. Ne-au dus de nas”, spune M.V.

La fel de revoltati sunt si C.C. si M.C. Oamenii se plang ca sunt incarcati la intretinere, ca nu se afiseaza listele lunar, ca li se pun zeci de metri cubi de apa in plus.

Insa raspunsul fostului administrator Antoaneta Mihaela este naucitoare: „Sunt un  administrator bun. Celor care mi se parea ca nu au bani le spuneam ca vedem noi, nu mai treceam penalitati. Platim si noi, asa cum platesc «baietii destepti». Cum plateste Varlam catre ROMENERGO SA, Apa Nova Bucuresti, Rebu SA, si alti furnizori…”.

Primaria i-a verificat si i-a lasat

„In urma controlului efectuat de inspectorii Serviciului Coordonare Asociatii de proprietari din cadrul Primariei Sectorului 4, in 2012, la Asociatia de Proprietari Drumul Cretestilor s-au constatat urmatoarele: Varlam Iulian detinea functiile de cenzor si presedinte, fapt contrar prevederilor legislatiei in vigoare. Registrul de casa nu era intocmit zilnic, acesta fiind facut o singura data, la sfarsitul lunilor. In evidenta contabila a Asociatiei nu au fost inregistrate facturile fiscale pentru toate reparatiile. Sumele achitate pentru reparatii, deratizari-dezinsectii nu au fost repartizate locatarilor pe listele de plata. Administratorul Asociatiei de Propietari Drumul Cretestilor a intocmit situatia soldurilor elementelor de activ si pasiv la data de 31.12.2012, dar aceasta prezenta erori, datele nu erau corelate si nu erau inregistrate toate debitele furnizorilor de utilitati, iar penalitatile nu erau repartizate in totalitate proprietarilor. Avand in vedere deficientele constatate in modul de repartizare a cheltuielilor de intretinere aferente fiecarei proprietati individuale, precum si modul de intocmire si evidentiere a operatiunilor financiar-contabile, administratorul si membrii comitetului executiv au fost sanctionati contraventional, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 230/2007”, a precizat un reprezentant al Primariei Sectorului 4 pentru ziarul MicNews.ro. (Riccio Daniela)

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.