NOUTATI PRIVIND REGIO 2014 – 2020

Liviu Dragnea, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, a anuntat astazi ca primele ghiduri ale solicitantului pentru Regio – Programul Operational Regional 2014-2020 vor fi publicate in luna mai a.c.

Anuntul a fost facut la forumul „Noile linii de finantare, noi oportunitati pentru Romania” organizat de Intact Media Grup la Palatul Parlamentului, eveniment in cadrul caruia au fost prezentate fondurile europene disponibile pentru Romania in perioada de programare 2014-2020.

Programul Operational Regional 2014-2020 are 11 axe prioritare (plus o axa de asistenta tehnica) si o alocare estimata de 8,25 miliarde euro.
 
„In ceea ce priveste stadiul negocierilor cu Comisia Europeana, la aceasta ora negocierile sunt finalizate ca si fond, acum se lucreaza la formularea unor prevederi. Nu au fost negocieri foarte simple. A durat mai mult pentru ca s-a discutat cu aproape toate serviciile Comisiei Europene, nu doar cu directia de specialitate, DG Regio. Vom avea cateva tipuri noi de investitii: centre de transfer tehnologic, eficienta energetica si in cladiri publice, in iluminat public si masuri pentru mobilitate urbana. O alta noutate sunt instrumentele financiare pentru mediul privat: 100 de milioane de euro pentru garantare, 150-200 de milioane de euro pentru subvenționarea dobanzii”, a precizat Liviu Dragnea.
 
„Pentru zona Deltei Dunarii vom folosi instrumentul ITI: 1 miliard de euro vor fi alocate pentru aceasta zona. O alta noutate este modul in care Romania abordeaza Strategia Dunarii: se pare ca suntem singura țara care finanțeaza in mod real proiecte pentru Strategia Dunarii”, a mai anuntat ministrul dezvoltarii regionale. Investitiile Teritoriale Integrate (ITI) reprezinta o noutate fata de programul anterior (2007-2013).
 
Ele permit interventii concentrate si corelate pe mai multe domenii dintr-o singura zona, pentru dezvoltarea integrata a acesteia.
 
ITI Delta Dunarii va fi utilizat, prin contribuția tuturor Fondurilor Europene Structurale si de Investitii (FESI) 2014-2020, intr-un areal format din 38 de unitați administrativ teritoriale din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunarii, din Județul Tulcea și din nordul Județului Constanța. In aceasta zona, Regio 2014 – 2020 va sprijini finanțarea activitaților din urmatoarele axe prioritare: Axa 2. Sprijinirea competitivitații mediului de afaceri Axa 3.
 
Sprijinirea tranziției catre o economie cu emisii scazute de carbon Axa 5. Imbunatațirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabila a patrimoniului cultural Axa 6. Imbunatațirea infrastructurii rutiere de importanța regionala și locala Axa 7. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabila a turismului Axa 8. Dezvoltarea infrastructurii de sanatate și sociale Axa 10. Imbunatațirea infrastructurii educaționale.
 
Regio 2014-2020 va cofinanta, de asemenea, Programul National de Cadastru si Carte Funciara al Romaniei.
 
„Nu va fi finantat in totalitate din Programul Operational Regional. Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferența va fi suportata din veniturile Agentiei Nationale de Cadastru. Este un program foarte necesar ce se va intinde pe 7-8 ani. Vom stabili si modul in care se prioritizeaza localitatile, vrem sa mergem pe principiul cadastrului general, adica atunci cand se ia o unitate administrativ teritoriala se face cadastru complet, nu pe categorii extravilan/intravilan”, a completat ministrul Liviu Dragnea.
 
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice gestioneaza Programul Operational Regional 2014-2020 in calitate de Autoritate de Management.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.