Ora Pamantului, in 25 martie, se intampla din nou: fix la 20.30. In scopul transmiterii unui semnal pentru protejarea climei, oamenii din intreaga lume vor stinge luminile timp de ora, pentru a zecea oara de la lansarea acestei iniţiative, iar in mod ideal vor fi deconectate si toate aparatele electronice.
In mod ipotetic, daca acest lucru s-ar intampla in toate gospodariile romanilor, in acest interval de numai o ora s-ar putea eco-nomisi conform estimarilor 1,4 milioane de kilowati-ora de energie, ceea ce corespunde cu circa 400 de tone de emisii CO2.
Cantitatea de energie pe care gospodariile romanilor ar putea sa o economi-seasca in timpul Orei Pamantului ar fi suficienta, de exemplu, pentru a asi-gura consumul de electricitate al unui spital regional timp de un an intreg sau pentru funcţionarea iluminatului public intr-un oraş cu 300.000 locuitori timp de trei luni ori pentru a tine aprins permanent un singur bec economic LED timp de 32 de mii de ani.
„Ora Pamantului este un gest simbolic prin care fiecare dintre noi trebuie sa conştientizeze ce rol important avem in protejarea mediului. Sunt lucruri pe care le putem influenţa in mod semnificativ prin schimbarea comporta-mentului nostru, folosind energia in mod eficient”, declara Dan Morari, director general al E.ON Energie Romania.
Un bec clasic de 100 KWh consuma anual 100 W, dar din aceasta cantitate doar 6% este transformata in lumina, restul de 94% se pierde! De aceea, este de preferat sa trecem de la aceasta varianta ineficienta la iluminatul inteligent cu LED-uri care consuma doar 20% din energia pe care o foloseste un bec clasic.
„Sunt multe lucruri, in aparenţa marunte, dar care ne ajuta sa economisim energie si asta se va reflecta in factura! Incarcatoarele lasate in priza consuma energie chiar daca nu ne incarcam telefonul, la fel si aparatele electrocasnice lasate in stand by. Si fiindca un sfert din consumul de curent din gospodarie este dat de funcţionarea frigiderului, iar 10% de masina de spalat, putem reduce costurile folosind aparatura electrocasnica de clasa energetica superioara”, a adaugat Dan Morari.
comunicat