Ovidiu Portariuc si-a luat atributiile de primar in primire

Castigator al alegerilor din 10 iunie, Ovidiu Portariuc a preluat oficial functia de primar, joi, 21 iunie, cand a fost investit sa conduca executivul Primariei Botosani pentru o perioada de patru ani.

Social democratul a avut parte de o ceremonie de investire cu o participare numeroasa din partea colegilor de partid, sefilor de institutii, a noilor consilieri municipali, prezenti fiind si prefectul Adrian Constantinescu, subprefectul Sebastian Tocariu, protopopul Lucian Leonte, dar si presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor.
„E un sentiment de responsabilitate, dar in acelasi timp si de entuziasm. Ma bazez pe echipa pe care o am in spate, ma refer la viceprimari si la consilieri, ma bucur ca am reusit sa aduc pana aici echipa pe care am vrut-o de la inceput. Planul pentru Botosani va fi la mine pe birou, in fiecare zi sa imi reamintesc ce am promis botosanenilor, si cum le vom realiza, vom bifa”, s-a adresat Ovidiu Portariuc, celor prezenti in sala de sedinte a Consiliului Local Botosani.
Primarul Portariuc face echipa cu viceprimarii Cosmin Andrei si Viorel Iliuta, primul de la PSD, al doilea de la PNL.

Catalin Flutur i-a oferit o Biblie si Constitutia
Cu putin timp inainte de inceperea ceremoniei de investire, Catalin Flutur, primarul care timp de doua mandate a fost la carma Primariei Botosani, i-a predat insemnele oficiale ale institutiei, noului edil. Portariuc a primit de la Catalin Flutur nu doar insemnele oficiale, ci si Biblia si Constitutia Romaniei.
„Vreau sa iti inmanez insemnele municipiului, cocarda, stampilele si sigiliile Primariei. In mod personal vreau sa iti dau Cartea Cartilor si Constitutia, din care avem de invatat, si te rog sa le respecti. In mine o sa ai intotdeauna un bun sfatuitor”, i s-a adresat Catalin Flutur noului primar.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.