Home Actualitate Patru SALVATORI morti la prabusirea ELICOPTERULUI SMURD care prelua bolnavi din judetele...

Patru SALVATORI morti la prabusirea ELICOPTERULUI SMURD care prelua bolnavi din judetele Moldovei

Elicopterul SMURD Iasi, care prelua pacienti din zona Moldovei s-a prabusit, joi la amiaza, cel mai probabil din cauza vremii neprielnice. A disparut de pe radar la ora 14:13.

Patru persoane, membri ai echipajului, au murit. 
 
Catastrofa s-a produs in Republica Moldova, aproape de granita cu Romania. Mai exact, in raionul Cantemir, pe raza localitatii Haragis, intr-o zona impadurita. La contacul cu solul elicopterul a explodat. 
 
Se efectua o misiune de preluare a unui bolnav, un american care suferise un accident vascular, aparatul de zbor fiind atunci in drum spre Cahul. In elicopter se aflau pilotul, copilotul, un medic si un asistent. Se pare ca vremea rea a dus la aceasta tragedie. Potrivit unor declaratii facute la posturile de televiziune de persoane din acea zona, vantul batea puternic, vremea era cu negura, era nebulozitate accentuata, ploua torential. Pilotul ar fi incercat o aterizare de urgenta.
 
„Decizia de decolare si zbor apartine Autoritatii Aeronautice din Romania. Elicoterul se indrepta spre Cahul pentru a prelua un pacient. Echipajul este completat de un pilot, copilot si asistent medical. Sper ca intr-o ora sa ajung la fata locului. In elicopter nu era niciun pacient”, a declarat Oleg Craciun, adjunctul ministrului moldovean al Sanatatii, citat de Publika.md. 
 
Elicopterul era pilotat de botosaneanul Doru Gavril. Barbatul avea 53 de ani si se nascuse in Viisoara. Avea un copil. 
 
Oficialii Ministerului Afacerilor Interne precizeaza ca pilotul avea pe elicopter 4.181 de ore de zbor, adunate in foarte multe misiuni, in 11 ani de experienta. 
 
Si un alt membru al echipajului SMURD este originar din judetul Botosani, mai exact din Dorohoi. Este vorba de asistentul Gabi Sandu, in varsta de 38 de ani. Si acesta a lasat in urma un copil, o fetita de opt ani. 
 
In catastrofa au mai decedat medicul si copilotul. Medicul, Mihaela Dumea, avea 39 de ani si era mama unui copil de patru ani.
 
Copilotul elicopterului, capitan-comandor Voicu Socae, in varsta de 36 de ani, era „incadrat in structuri militare din 26.07.2003, iar in Ministerul Afacerilor Interne din 01.09.2008. Acesta avea o experienţa de zbor pe elicopter de 1.480 de ore, era absolvent al Academiei Fortelor Aeriene Henri Coanda Brasov din 2003, era casatorit si avea doi copii”, precizeaza MAI. 
 
O echipa formata din procurori militari si specialisti criminalisti s-a indreptat spre Republica Moldova pentru a colabora cu autoritatile moldovene, pe rolul parchetului fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa si neluarea masurilor de securitate in munca.
 
„La data de 2 iunie 2016, s-a constituit un dosar penal la nivelul Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Iasi, dosar ce a fost preluat de catre Sectia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind accidentul aviatic petrecut in cursul zilei de astazi in localitatea Haraghis, Republica Moldova, cand, in urma prabusirii unui elicopter SMURD apartinand Ministerului Afacerilor Interne, s-a inregistrat decesul a patru persoane, care se aflau la bordul aeronavei. Cercetarile sunt efectuate sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa, neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca si nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca”, a anuntat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, intr-un comunicat de presa.
 
Potrivit sursei citate, o echipa mixta formata din procurori militari si specialisti criminalisti s-a deplasat in Republica Moldova, pentru a colabora cu autoritatile judiciare din aceasta.
 
Presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a semnat joi seara un decret prin care ziua de 3 iunie este declarata zi de doliu, dupa prabusirea elicopterului SMURD in localitatea Haragis, situata in raionul Cantemir. 
 
Cinci elicoptere SMURD s-au prabusit in ultimii 13 ani. In aceste accidente 16 persoane si-au pierdut viata si alte patru au fost ranite.
 
 
 
 

Exit mobile version