Paza gratuita pentru terenurile forestiere mai mici sau egale cu 30 ha

Peste 8.000 de proprietari de padure la nivelul judetului Botosani, care se incadreaza in aceasta categorie, deci care au suprafete forestiere mai mici de 30 de hectare se vor bucura de aceasta masura aprobata de Guvern. Acestora statul le va asigura plata serviciilor de pauza a padurilor, sumele alocate urmand sa fie virate, pe baza contractelor incheiate, director operatorilor de paza.

In acest moment, in judetul Botosani sunt cateva mii de hectare de padure nepazite. Unul dintre motivele evocate de proprietarii de terenuri forestiere este lipsa banilor.

Prin Hotararea de Guvern aprobata pe 16 noiembrie practic se ia o masura care sa contribuie la combaterea taierilor ilegale si este pentru prima data cand, aceasta prevedere legala, cuprinsa in Codul Silvic inca din 2008, va fi pusa in aplicare.

Hotararea de guvern este valabila pentru perioada 2016-2020, valoarea totala a ajutorului ce va fi acordat fiind estimata la 248,9 milioane lei (pe intreaga tara), iar numarul beneficiarilor, la circa doua milioane pentru intreaga perioada.

Suprafata totala cu proprietați mai mici sau egale de 30 ha este de aproximativ 580.000 de hectare.

Pentru judetul Botosani, in urma discutiilor avute cu specialistii de la Directia Silvica, prefectul dan Nechifor spune ca s-au centralizat sumele si este vorba de circa 85.000 de lei pe luna. Aceasta suma a fost transmisa la Garda Forestiera, prin intermediul careia se comunica la Ministerul de Finante. Dupa alocarea sumelor, acestea vor fi directionate catre prestatorii serviciilor de paza.

In judetul Botosani, Directia Silvica asigura aceste servicii, avand contract cu cei aproximativ 8.000 de proprietari, pentru o suprafata de 7.500 de hectare. Mai sunt trei operatori privati, insa nu schimba cu mult cifrele.

„Alte 2.500 de hectare, insa, sunt la aceasta ora fara paza, situatie ce, speram, se va schimba dupa intrarea in vigoare a Hotararii de guvern”, a mai precizat, in incheiere, prefectul Dan Nechifor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.