Joi dimineață, polițiștii din Botoșani, efectuează 23 de percheziții pe raza județului Botoșani, la locuințele unor persoane fizice și la sediile sociale ale unor persoane juridice.
Activitățile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Botoșani, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Din cercetări a reieșit faptul că persoanele implicate ar fi introdus ilegal țigarete în România, din spațiu extracomunitar, pe care le-ar fi comercilaizat pe raza județului.
Valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat a fost estimat la 130.000 de lei.
12 persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul luptătorilor SAS – IPJ Botoșani, Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
UPDATE – În urma perchezițiilor, au fost constatate 12 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 – Codul Vamal al României, fiind ridicate, în vederea confiscării, 28.280 țigarete (1.414 pachete), în valoare de aproximativ 17.000 de lei, de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, Ucraina și Duty Free.
De asemenea, au fost ridicați 57.789 de lei, 2.630 de euro, 1.370 de lire, 200 de dolari americani și o armă neletală supusă autorizării, cu destinația de pistol de start, deținută în mod ilegal de către proprietar.
Din cercetările efectuate rezultă că în perioada 2016-2017, persoanele implicate au procurat, deținut și comercializat ilegal aproximativ 320.000 de țigarete de proveniență Republica Moldova, Ucraina și Duty Free, introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 192.000 de lei.
Douăsprezece persoane au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului administrat, față de patru dintre acestea a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul jandarmilor din Bacău și al polițiștilor de frontieră din Botoșani.