Home Actualitate Peste 2.000 de amenzi date de polițiștii locali de la Serviciul Rutier

Peste 2.000 de amenzi date de polițiștii locali de la Serviciul Rutier

În municipiul Botoșani au fost identificate și 103 de autoturisme abandonate, fiind întocmite actele premergătoare în vederea ridicării acestora de pe domeniul public.

În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumurile publice au aplicat 3.284 de sancțiuni, dintre care 2.092 cu amendă în valoare totală de 460.732 de lei și 1192 cu avertisment scris.

Din totalul amenzilor, de 460.732 de lei, s-au încasat la bugetul local 383.766 de lei.

Sancțiunile se prezintă după cum urmează:

  • 1.928 de persoane sancționate, 1.320 cu amendă în valoare totală de 308.672 de lei și 608 cu avertisment scris, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 292 din 2017 privind organizarea circulației rutiere în municipiul Botoșani
  • 1.326 de persoane sanționate, 760 cu amendă în valoare totală de 146.160 de lei și 1.575 de puncte penalizare, respectiv 566 cu avertisment scris și 1.175 de puncte penalizare, în baza Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice
  • 7 persoane au fost sancționate cu avertisment scris, în baza Hotărârii de Guvern 1391 din 2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 195 din 2002
  • 7 persoane sancționate, 3 cu amendă în valoare totală de 2.600 de lei și 4 cu avertisment, în baza Hotărârea de Consiliu Local nr.355 din 2011 privind obligații și responsabilități în domeniul ordinii, curățeniei și igienei publice, întreținerea calității mediului natural
  • 12 persoane sancționate, 9 cu amendă în valoare totală de 3.300 de lei și 3 cu avertisment scris, în baza Legii 61 din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
  • 4 persoane sancționate cu avertisment scris, în baza Legii 448 din 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Zeci de acțiuni în colaborare cu alte instituții

Cei 11 polițiști locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumurile publice au participat la 65 de acțiuni specifice, 35 dintre acestea fiind în colaborare cu cadre de la Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani – Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Botoșani – Biroul Poliției Rutiere și Inspectoratul de Jandarmi. Acțiunile au vizat combaterea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare ale autovehiculelor.

„În urma planului de cooperare încheiat cu Poliția Municipiului Botoșani, în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră în zonele unităților de învățământ și intersecțiile cu valori ridicate de risc ale traficului auto, polițiștii locali au asigurat fluidizarea traficului rutier și pietonal în zonele: Școala nr. 7 (strada Octav Onicescu intersecție cu strada Vârnav); intersecția străzilor Prieteniei – Vârnav; Școala nr. 10 (intersecție Bulevardul Mihai Eminescu – strada Pictor Nicolae Grigorescu); Școala nr. 8 (intersecția strada Grivița – strada Tudor Vladimirescu)”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

Măsuri pentru eliberarea domeniului public de mașinile abandonate

În municipiul Botoșani au fost identificate 103 de autoturisme abandonate, fiind întocmite actele premergătoare în vederea ridicării acestora de pe domeniul public. Dintre acestea, 66 au fost ridicate de către proprietari, în urma somațiilor primite, iar 31 au fost ridicate în baza dispozițiilor de ridicare înaintate de către conducerea primăriei. Pentru 16 autoturisme au fost emise somații pentru ridicarea acestora. În situația în care proprietarii acestora nu se vor conforma, se vor aplica procedurile legale pentru ca acestea să fie ridicate.

Polițiștii locali au derulat activități care au vizat circulația auto destinată transportului de persoane, respectiv circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri și bunuri, a căror masă maximă admisă este mai mare de 3,5 tone, pentru achitarea taxei de liberă trecere.

În acest context, au fost verificate 141 de societăți, care au fost atenționate să intre în legalitate. Pentru neplata taxei de liberă trecere, au fost sancționate 14 societăți, 8 cu amendă și 6 cu avertisment scris.

„Acțiunile organizate pe timp de noapte privind staționarea autovehiculelor aparținând societăților comerciale/firmelor, s-au soldat cu imobilizarea a 72 de autovehicule. În urma activităților desfășurate în parcările cu plată, au fost imobilizate, prin blocarea roții, 965 de mașini. Totodată, a fost dispusă măsura administrativă de ridicare a 146 de mașini parcate neregulamentar”, a mai precizat Liviu Toma.

Exit mobile version