Inaugurata sambata dimineata, piata agroalimentara de la demisolul Mall-ului incepe sa ademeneaca, de la o zi la alta, tot mai multi clienti.
Din dorinta de a-si face cumparaturile intr-un spatiu incalzit, sau doar din curiozitate, sute sau poate chiar mii de botosaneni au coborat, in ultimele doua zile, la demisolul Uvertura Mall pentru a vedea oferta de la tarabele si spatiile inchiriate de diversi producatori. (CLICK PE POZA)
Multa lume a venit chiar la inaugurarea pietei, cand presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, si vicepresedintele CJ, Gheorghe Sorescu, au taiat panglica inaugurala.
Tot sambata dimineata s-a tinut si o slujba de sfintire a noii piete, oficiata de doi preoti, la acest eveniment participand si corul Seminarului Teologic din Botosani.
Au inchiriat spatii in incinta noii piete producatori cunoscuti, printre care: Penes Curcanul, Casa Painii, Condor, Rafaelo, Piscicola Botosani, Lacto Solomonescu, Spicul Dorohoi, Sagrod Darabani, Rom Trading Company, Impex Dona.
„Vreau sa multumesc producarilor din judetul Botosani care au raspuns pozitiv invitatiei de a deschide un spatiu comercial in aceasta piata. Sunt convins ca vor fi si multi cumparatori pentru ca oferim conditii, preturi si calitate foarte bune”, a spus, cu ocazia inaugurarii pietei, presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu.
Printre avantajele noii piete se poate mentiona orarul de functionare, mai exact faptul ca producatorii pot fi gasiti la mese pana la ora 22.00, programul pietei fiind acelasi cu cel al altor comercianti din Mall. In plus, presedintele CJ „baga mana in foc” pentru producatorii pe care i-a adus in acest spatiu. „Nici unul nu este samsar. Toti sunt producatori adevarati, mici sau mari producatori interesati sa-si vanda marfa”, declara Florin Turcanu.
Producatorii platesc, in primele sase luni, o chirie care atinge doar 50 la suta din valoarea normala a chiriei, societatea Parc Industrial, din subordinea CJ, fiind cea care administreaza spatiul. Investitia s-a cifrat la 250.000 de lei.
De la preparate din carne, lactate si produse de panificatie, pana la produse apicole, fructe si legume, dar si tuica, botosanenii pot gasi cam tot ce au nevoie in acest spatiu, fie pentru mesele de zi cu zi, fie pentru mesele de sarbatoare.
In ce priveste preturile, acestea sunt cam cele practicate si in Piata Centrala, doar ca numarul comerciantilor este mai mic. „Tinand cont ca aici sunt conditii destul de bune atat pentru producatori, cat si pentru clienti, eu sunt sigur ca vom fi in situatia de a pune mai multe mese, cat de curand”, mai spunea, in ziua inaugurarii, Florin Turcanu.