Home Actualitate Ploi și furtuni în județul Botoșani

Ploi și furtuni în județul Botoșani

Meteorologii au emis un avertisment pentru mare parte din județ pe o perioadă de aproape două zile. Sunt vizate manifestări de instabilitate atmosferică și precipitații moderate cantitativ.

Potrivit paginii Meteo Nord-Est, în intervalul menționat, în zona județelor Neamț și Suceava, precum și în jumătatea vestică a județelor Iași și Botoșani, se vor semnala averse, ce trecător vor avea caracter torențial, vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice, scurte intensificări ale vântului și căderi de măzăriche sau grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă vor depăși 10…15 mm și pe arii restrânse, cu precădere în zona montană, 20 de mm.

Context aerosinoptic și mezoscalar

Prezența unei circulații de blocaj în nord-vestul Europei (zona Arhipelagului Britanic), precum și prelungirea unui talveg asociat unui nucleu ciclonic din zona Oceanului Arctic, vor determina prin cuplaj, transportul unei mase de aer arctic maritim (mA) către latitudini sudice, inclusiv către spațiul geografic al României. Astfel, începând de la noapte, un pasaj frontal oclus asociat nucleului ciclonic, ce coboară în zona Rusiei europene, va aborda și regiunile nordice ale României. De asemenea, în fața pasajului frontal, parametrii slabi de instabilitate (CAPE 200…500 j/kg, forfecare 12…17 m/s, LI -1…-2 K, Thompson Index 34…37 K), vor determina apariția unor manifestări ușoare de instabilitate atmosferică: averse, ce pot lua și caracter torențial, descărcări electrice, scurte intensificări de vânt și căderi de măzăriche sau grindină de mici dimensiuni, posibil în cantități mai importante, având în vedere coborârea izotermei de 0 grade celsius, precum și potențialul precipitabil destul de ridicat.

Gradele de risc se dau în funcție de probabilitatea de producere, vulnerabilitatea fiecărei zone și intensitatea fenomenelor meteorologice. Zonele marcate cu galben și k sau K, reprezintă zonele cu probabilitate mai mică sau mai mare de producere a furtunilor. Datorită incertitudinii în prognoză, distribuția fenomenelor și, implicit, gradul de realizare, pot suferi modificări, acesta putând fi mai mare sau mai mic.

Exit mobile version