POSTUL SFINTEI MARII, o normalizare a naturii noastre. Cum sa POSTIM corect?

Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii. Biserica Ortodoxa a randuit Lasata Secului pentru inceputul Postului Sfintei Marii pe data de 31 iulie. Insa, daca aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi  mai inainte.

De asemenea, postul se prelungeste  si in ziua sarbatorii  insesi,  daca  aceasta  cade miercurea sau vinerea, facandu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin.
 
De regula, cuvantul sec, din sintagma precum „lasatul secului”, este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. In realitatea insa, accentul nu trebuie sa cada pe mancare, pentru ca secul pe care il lasa postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti.
 
Pentru societatea noastra postul este inteles gresit. Multi considera postul o forma nefireasca prin care omul este persecutat pentru pacatele sale, altii au facut din post un scop in sine, uitand ca postul este un mijloc prin care ne infranam poftele noastre cele egoiste. 
 
Pentru traditia crestina postul reprezinta o normalizare a naturii noastre, si nu o persecutare a acesteia. Dupa invatatura crestina omul firesc este cel de dinainte de pacat, deoarece pacatul este o manifestare contrara firii. 
 
Ca si omul primordial, astazi, omul contemporan uita de Dumnezeu prin pacat. Putem spune ca astazi postul este mai necesar ca oricand, daca tinem seama ca omul este alipit de valorile materiale si saracit de Dumnezeu. 
 
Pentru un crestin autentic adevarata bogatie este atunci cand a reusit sa-L omeneasca pe Dumnezeu (sa locuiasca Dumnezeu in el) si sa se indumnezeiasca.
 
Cum trebuie sa postim
 
Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vi­nerea, pana la Ceasul IX, adica pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata. Martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. 
 
La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin, scrie crestinortodox.ro. 
 
In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.