Prefectul de Botoșani ia în calcul să ceară sprijinul Armatei

În cazul în care numărul localităților carantinate va crește, ca urmare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, Dan Nechifor va solicita sprijinul militarilor pentru a-i ajuta pe polițiști și jandarmi.

Prefectul de Botoșani a declarat, într-o conferință de presă, că atât angajații Inspectoratului de Poliție Județean, cât și cei ai Inspectoratului de Jandarmi Județean au un volum de activitate foarte mare, atât în ceea ce privește intervențiile lor curente, cât și pentru asigurarea punctelor de control în cele două localități carantinate, Roma și Tudora, dar și pentru verificarea persoanelor aflate în carantină.

„Dacă vom fi depășiți, să spun, vizavi de ceea ce înseamnă localități carantinate, în mod sigur vom solicita și sprjinul Armatei pentru a asigura sprijinul colegilor mei pentru punctele de control din localitățile aflate în carantină”, a afirmat Dan Nechifor.

Prefectul analizează posibilitatea carantinării zonale a unor sate din Curtești, comună în care rata de infectare a ajuns, marți, la 6,23 cazuri la 1.000 de locuitori. Satele din comuna Curtești care ar putea fi carantinate sunt Băiceni, Curtești și Mănăstirea Doamnei, aflate în zona metropolitană a municipiului Botoșani.

„În momentul în care aș carantina comuna cu cele șase localități aparținătoare ar fi un consum imens de forțe și atunci, probabil, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență vom stabili satele din comuna Curtești care vor fi carantinate și în special cele în care există focare de COVID”, a adăugat Dan Nechifor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.