Programul „Prima Masina” va insemna garantarea de catre statul roman a juatate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei pe care il vor putea accesa persoanele fizice pentru achiziţia unei masini noi, incepand cu 1 noiembrie, a declarat ministrul Economiei, Constantin Nita.
Creditul maxim care poate fi accesat prin acest program este de 50.000 de lei, plus TVA, la care se adauga valoarea politei CASCO pentru primul an. In aceste conditii, s-a calculat ca o rata medie lunara va fi de aproximativ 150 de euro.
„Acest program are trei obiective strategice: sprijinirea achizitiei unei masini noi pentru tineri printr-un credit bancar cu garantii de stat, stimularea achizitiei de automobile noi, nepoluante, precum si stimularea productiei interne de automobile”, afirma Constantin Nita, ministrul Economiei.
Potrivit acestuia, vor avea prioritate in obtinerea creditului tinerii cu varsta intre 18 si 35 de ani, dar a subliniat ca si cei peste aceasta varsta pot beneficia de acest program.
„Garantiile de stat vor reprezenta 50% din valoarea creditului, iar diferenta de colateral va fi reprezentata de autoturismul achizitionat. Avansul minim va fi intre 5% si 10%, iar costul total va fi ROBOR la trei luni plus 3%. Durata maxima a creditului va fi de 84 de luni, iar masina noua poate fi atat din productia interna, cat si din import”, a explicat Nita.
Va fi incurajata achizitia de masini cat mai putin poluante.
„Tinem cont de faptul ca, in perioada 2008-2014, creditele bancare pentru populatie s-au redus cu 30%. In plus, vanzarile de autoturisme vechi sunt de trei ori mai mari decat cele de masini noi”, a mai spus Nita.
El a adaugat ca, pe an, in Romania se vand doar 80.000 de masini noi, din care 25% catre persoane fizice, potrivit Agerpres.
Industria auto locala numara 600 de companii cu peste 200.000 de angajati si contribuie cu 11% din PIB, a mai spus ministrul de resort.
„Avem in vedere prin acest program sustinerea comercializarii de 20.000 de autoturisme noi pe an. In decursul a doi ani, vrem ca persoanele fizice sa achizitioneze 40% din masinile noi, fata de doar 25% in acest moment.
Cresterea anuala a vanzarilor ar putea ajunge pana la un miliard de lei, ceea ce ar insemna o crestere economica de 0,1%, cumuland efectele de pe lantul de productie, import si distributie, inclusiv serviciile conexe din acest sector”, a mai declarat ministrul Economiei.
Propunerea va fi discutata in Guvern in prima lectura in aceasta saptamana, urmand ca decizia finala sa fie luata saptamana viitoare.