Primarul comunei Dobarceni, Radu Livinschi, este in centrul unui scandal care a ajuns si in atentia primului ministru al Romaniei.
Intr-o scrisoare deschisa a unui consatean, expediata prmului ministru, Livinschi este acuzat ca ocupa functia din fruntea comunei desi, legal, nu ar avea acest drept.
Aurel Axine, seful Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta din comuna Dobarceni, este cel care a formulat sesizarea si i-a trimis-o premierului Dacian Ciolos. Axinte acuza si ca aceasta ilegalitate este trecuta cu vederea de catre secretarul primariei, care in aceasta situatie i-ar fi complice edilului.
Pe scurt, faptele relatate in scrisoare: in 2013, Radu Livinschi a fost condamnat de Judecatoria Saveni la un an de inchisoare cu suspendare, stabilindu-se si un termen de incercare de trei ani. Condamnarea a fost hotarata de judecatori pentru refuzul lui Rlinschi de a se supune recoltarii probelor biologice, in vederea stabilirii alcoolemiei, cand a fost depistat la volan sub influenta bauturilor alcoolice. Infractiunea se intampla pe 1 iunie 2013.
La aproape doi ani de la hotararea instantei in ce-l priveste pe Radu Livinschi, Axinte a sesizat Prefectura in acest caz, iar pe 11 ianuarie 2016 s-a emis ordinul de prefect care dispunea incetarea mandatului primarului de la Dobarceni. Livinschi a revenit insa, dupa urmatoarele alegeri, in fotoliul de primar al comunei Dobarceni.
„Ne-a surprins in mod neplacut gestul dlui. Livinschi Radu de a-si depune din nou candidatura pentru functia de Primar al comunei Dobarceni la alegerile din luna iunie 2016. Va intreb Domnule Prim-Ministru, daca in ianuarie 2016 Livinschi Radu a fost demis din functia de primar, conform prevederilor art. 15, alin. 2, lit. e) din Legea 393 din 2004 privind Statutul alesilor locali, pentru ca a fost condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, in conditiile in care, legea sus-amintita nu s-a abrogat, nu s-a modificat, nu s-a completat si nici nu au aparut alte acte normative care s-o contrazica, ce lege ii da dreptul domnului Livinschi Radu, la cateva luni dupa demitere, sa ocupe din nou functia de primar? (…) In alta ordine de idei, vinovata de nepunerea in aplicare a unei hotarari judecatoresti, inca din decembrie 2013, este secretarul Cimbru Liliana!!! Cu ocazia demiterii primarului Livinschi Radu, din luna ianuarie 2016, secretarul Cimbru Liliana a afirmat ca nu a stiut de condamnare. Odata cu validarea primarului Livinschi Radu, ca urmare a alegerilor locale din iunie 2016, era OBLIGATIA secretarului, Cimbru Liliana, sa sesizeze Institutia Prefectului judetului Botosani, despre faptul ca Livinschi Radu inca nu are dreptul sa ocupe aceasta functie. Nefacand acest lucru, se face vinovata si dumneaei de abuz in serviciu si complicitate la nepunerea in executare a unei hotarari judecatoresti”, explica Aurel Axine in scrisoarea deschisa adresata premierului.
Dan Nechifor, prefectul judetului Botosani, a precizat ca situatia primarului de la Dobarceni i-a fost adusa la cunostinta si a inceput demersurile legale, solicitandu-i secretarului comunei sa-si exercite obligatiile, conform legii. Altfel, ii va formula plangere penala.
„Am facut adresa la Ministerul Afacerilor Interne si am primit raspunsul pe 28 octombrie, avand in vedere ca s-a mai aplicat o data aceeasi sanctiune, de incetare a mandatului. Pe data de 31 octombrie i-am pus in vedere doamnei secretar sa imi trimita referatul, indiferent ca este negativ sau pozitiv, ca să se poata emite ordinul de prefect. In cursul zilei de joi am facut o revenire la adresa din 31 octombrie, pentru ca nu am primit referatul. Daca in cursul zilei de astazi nu voi primi referatul, indiferent sub ce forma va veni, voi sesiza institutiile abilitate. Nu pot emite un ordin de incetare a calitatii de primar decat in baza referatului emis de secretarul comunei, in care isi exprima opinia juridica ca poate sau nu poate fi destituit. Acel referat este anexa la ordinul pe care il emit eu. In momentul in care ma ataca in contencios si nu am acel referat, imi desfiinteaza ordinul. Prin acea sentinta nu i se interzicea dreptul de a fi ales. Dar, fiind in termenul de incercare de trei ani, cu o pedeapsa privativa de liberatate, trebuia sa inceteze mandatul”, a fost declaratia prefectului Dan Nechifor.