PRIMĂRIA BOTOȘANI pregătește o surpriză de Ziua Mondială a Educației!

La propunerea consilierului local Daniel Botezatu, un elev și un profesor au devenit cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani.

De aceea, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Educației, primarul Cătălin Flutur a convocat o ședință festivă a Consiliului Local al Municipiului Botoșani pentru 5 octombrie 2017, începând cu orele 11.00.

În cadrul acestei ședințe le vor fi înmânate Diplomele de „Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani” lui Ștefan Bălăucă și Grigore Luisian. Cei doi au fost investiți cu această demnitate, în urma aprobării în ședința Consiliului Local din 28 septembrie a.c. a Hotărârilor nr. 228, respectiv 229.

„În ședința Consiliului Local din luna septembrie am propus și s-au aprobat Hotărârile prin care s-a conferit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani” lui Ștefan Bălăucă – elev la Colegiul Național Mihai Eminescu și profesorului Grigore Luisian de la Palatul Copiilor din Botoșani. Personalități impresionante prin realizările lor, cei doi laureați rezumă excelent conceptul de educație și educator, pe care, de Ziua Mondială a Educației, le sărbătorim. Celebrarea acestei zile nu putea fi împlinită în chip mai fericit decât prin această festivitate”, a ținut să precizeze primarul Cătălin Flutur.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.