Edilii le solicită premierului Dăncilă și ministrului Finanțelor o întâlnire „de urgență”, pentru discuții privind Legea bugetului de stat. Susțin că nu au fost consultați în niciun fel pe această temă.
Primarii îi invită pe reprezentanții Guvernului să participe la reuniunea Comitetului Director, care va avea loc marți, 29 ianuarie 2019, ora 15.00 la sediul Asociației Municipiilor din România, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial.
Reprezentații Asociației subliniază că în semestrul al doilea al anului trecut, precum și în luna ianuarie din 2019, AMR a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului.
„Este pentru prima oară în istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate , astfel încât la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală”, se arată în comunicat.
Se menționează faptul că proiectul de Lege a bugetului de stat pe anul 2019 nu a intrat într-o dezbatere publică, iar reprezentanții Asociației află din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c.
„Tot din surse neoficiale sunt și speculațiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019:
20% la bugetul local al județului;
45-50% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, față de procentul de 60% solicitat de structurile asociative.
30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, față de procentul de 20% solicitat”, potrivit comunicatului.
„Având în vedere că până în prezent nu există nicio informație oficială privind fundamentarea bugetelor locale în cadrul Legii bugetului de stat pe anul 2019, este arzătoare discutarea cotelor din impozitul pe venit ce urmează a fi alocate unităților administrativ teritoriale și a alocărilor bugetare de care depinde dezvoltarea comunităților urbane în următorii ani!
Botoșaniul are nevoie de o cotă rezonabilă din impozitul pe venitul global pentru funcționare și dezvoltare. Lipsa de transparență a Guvernului cu privire la alocările bugetare pentru anul 2019 și gravitatea cuantumului procentelor vehiculate în presă, care nu corespund în niciun caz celor solicitate de reprezentanții administrațiilor publice locale, ne obligă pe noi, primarii de municipii, să tragem acum – până nu e prea târziu – semnalul de alarmă”, a spus primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.
Asociația concluzionează că structurile asociative ale administrației publice locale ar trebui să primească informațiile care privesc bugetele locale în următorii ani, direct de la sursă și că, mai mult decât atât, acestea ar trebui să fie cel mai important partener de dialog al Guvernului, atunci când în discuție sunt finanțele publice locale.