Edilul municipiului Botoșani a precizat că reducerea impozitului pe profit de la 16 la 10% a generat o diminuare cu aproape 50% a veniturilor la bugetul local.
Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur anunță că situația în administrațiile publice locale situația devine tot mai dificilă după „revoluția fiscală” a PSD. Bugetele locale au fost diminuate foarte mult în timp ce prețurile la utilități au crescut foarte mult.
Edilul ia în calcul ca în municipiul Botoșani să reducă programul de iluminat public sau numărul de becuri aprinse pe timpul nopții, ca urmare a scumpirii energiei electrice. El a declarat că prețul electricității a crescut, în acest an, cu aproximativ 35%, iar municipalitatea nu dispune de resurse financiare pentru a acoperi costurile suplimentare.
„Vorbim despre modul galopant în care crește prețul pe megawatt. Încercăm să obținem un preț mai bun. Deja este o creștere de 40 de lei/MW, iar noi ne-am preconizat doar niște bani pentru iluminatul public sau pentru tot ce înseamnă alimentare cu energie electrică a școlilor, a instituțiilor, a primăriei. Este o creștere așa cum nu ne puteam închipui. Sperăm că cineva va interveni să tempereze acest lucru, dar noi nu vom avea bani să ne plătim curentul electric până la sfârșitul anului”, a spus Cătălin Flutur.
Primarul Botoșaniului susține, de asemenea, că municipalitatea nu dispune de bani în buget pentru subvenția la energia termică pentru sezonul rece următor. Cătălin Flutur a precizat că reducerea impozitului pe profit de la 16 la 10% a generat o diminuare cu aproape 50% a veniturilor municipalității. Edilul mai susține că pierderile cele mai mari vor fi la nivelul municipiilor reședință de județ pentru că, în acest moment, cota defalcată din acest impozit reprezintă cel puțin 40% din veniturile proprii la bugetul local.