Primarul Cosmin Andrei, nemulţumit de disfuncţionalităţile platformei de programare pentru vaccinarea anti-COVID

Primarul municipiului Botoşani şi-a manifestat dezamăgirea faţă de funcţionarea defectuoasă a platformei electronice în care sunt înregistrate persoanele care se vaccinează anti-COVID-19.

Cu prilejul deschiderii primului centru de vaccinare comunitar din municipiul Botoşani, Cosmin Andrei a declarat că disfuncţionalităţile apărute în funcţionarea sistemului informatic generează întârzieri şi disconfort în procesul de vaccinare.

„Din păcate, când discutăm de operaţiuni de genul acesta, ne încurcăm în platforme. Şi astăzi am întârziat un pic din cauza unei platforme. Dar, iată, a început vaccinarea, chiar dacă ulterior va trebui să completăm datele, să le dăm persoanelor certificatele de vaccinare. Important este că am avut primul botoşănean care s-a vaccinat şi depunem tot efortul pentru a fi funcţionale şi celelalte două centre cu celulele pe care le au pentru a primi toţi botoşănenii care doresc să se vaccineze”, a afirmat Cosmin Andrei.

Primarul de la Botoşani susţine că municipalitatea a investit în amenajarea centrului de vaccinare deschis la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” aproximativ 10.000 de lei, însă a alocat alţi 300.000 de lei pentru amenajarea celorlalte centre care urmează a fi create la nivel local.

„Nu am avut timpul necesar, nici resursele pentru a avea acest centru aşa cum ne-am fi dorit, să primim un sprijin mai consistent din partea Guvernului, aşa cum am spus de fiecare dată. Dar am reuşit să facem operaţional acest centru cu sume de la bugetul local şi cu sprijinul celor din subordinea noastră. Avem medici şi asistenţi de la cabinetele şcolare din subordinea Primăriei. Avem la înregistrarea persoanelor voluntari de la Situaţii de urgenţă, avem colegi de la Poliţia Locală. Centrul este funcţional. Acest lucru este cel mai important”, a mai adăugat Cosmin Andrei.

Primul centru de imunizare devenit funcţional pentru etapa a doua de vaccinare este cel de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din municipiul Botoşani. Acesta va avea o capacitate de 120 de programări pe zi.

De miercuri, 20 ianuarie, va fi deschis un al doilea astfel de centru, cel din municipiul Dorohoi, care va funcţiona în Sala de sport din strada George Enescu nr. 53 şi va avea o capacitate de 60 de programări pe zi.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.