Zeci de asistenti medicali au venit, joi dimineata, la usa managerului Spitalului Judetean “Mavromati“, solicitand sa li se acorde majorarea salariala ce li se cuvine dupa promovarea, inca de anul trecut, a examenului de grad principal. Cu ei a venit si Lia Temciuc, liderul sindicatului Sanitas al celui mai mare spital botosanean.
Suparati ca au depus cererile pentru a li se lua in considerare gradul profesional dobandit prin examen anul trecut si inca salariile nu li s-au recalculat potrivit noii trepte profesionale, oamenii au venit la usa managerului sa-l intrebe cand li se va acorda acest drept.
In biroul managerului Viorel Iliuta au intrat liderul de sindicat Lia Temciuc si cativa asistenti, restul asteptand mai bine de jumatate de ora un raspuns de la conducere, pe holul pavilionului administrativ, in fata secretariatului.
“In 2013, in decembrie, am dat examen pentru gradul principal. Sunt opt luni de zile de cand tot asteptam marirea salariala la care avem dreptul. Am depus cererile in ianuarie si de atunci tot asteptam. Pentru asta protestam. Pana acum am tot auzit aceleasi vorbe: nu sunt fonduri.Aici nu am putut veni toti, dar suntem o suta si ceva de persoane in aceasta situatie“, a explicat una dintre asistentele care protestau joi dimineata la usa managerului.
Asistentele spun ca aceasta tergiversare a intrarii in legalitate le aduce pierderi lunare la salariu de cateva sute de lei.
“Nu stiu exact, dar cresterea este de 20 sau 25 la suta la salariu odata cu trecerea la gradul principal”, a explicat una dintre asistente.
Iesirea reprezentantilor lor de la discutiile cu conducerea spitalului nu le-a adus zecilor de asistenti medicali raspunsul asteptat. Au ramas cu aceleasi semne de intrebare si cu indemnul sa mai astepte.
“Raspunsurile conducerii au fost foarte evazive. Se face tot trimitere la lipsa banilor, la datoriile spitalului… Unitatea a trimis la Consiliul Judetean bugetul si asteptam sa fie aprobat. Unii spun ca au fost prinsi acesti bani la buget, altii spun ca nu… este o incertitudine. Este un drept prevazut de lege si, normal, corect si legal trebuie sa li se aprobe salarizarea conform gradului principal. Cei care se ocupa de finantare trebuie sa gaseasca bani pentru aplicarea legii“, a explicat Lia Temciuc la iesirea din biroul managerului.
In caz de nerezolvare a acestei probleme se va trece, pe de o parte, la actiuni sindicale, pichetari, greve, si, pe de alta parte, se va apela la instanta.
Reprezentantii salariatilor si-au aratat indignarea ca li se refuza niste drepturi legale din cauza datoriilor spitalului, acumulate ca urmare a subfinantarii acestuia. Multe dintre intrebari se indreapta spre Casa de Asigurari de Sanatate pentru aceasta subfinantare, pentru faptul ca spitalului botosanean nu i s-a mai majorat tariful pe caz ponderat din anul 2012.
“Noi nu avem nicio vina ca spitalul a facut datorii. Este o alta discutie ca, din 2012, nu s-a mai schimbat tariful pe caz ponderat. Nu este corect fata de botosaneni, fata de angajatii spitalului“, a precizat Lia Temciuc.
“Este trist ca trebuie instanta sa ne rezolve iar problemele“, a concluzionat liderul Sanitas de la Judetean.