Ramificatii botosanene in dosarul satmareanului Mircea Govor. Ce au decis anchetatorii in privinta PSD-istului Andrei Dolineaschi

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie- Serviciul Teritorial Oradea si-au finalizat treaba. Ei au incheiat cercetarile in cazul liderului PSD Mircea Govor si au predat judecatorilor raspunderea pentru stabilirea adevarului.

Anchetatorii au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar, a vicepresedintelui Consiliului Judetean Satu Mare si presedintelui organizatiei judetene a PSD, Mircea Govor, cu privire la savarsirea a trei infractiuni de santaj in forma agravata, si in stare de libertate a inculpatilor: Valer Marian si Vlas Mirel, cu privire la savarsirea infractiunii de complicitate la santaj in forma agravata. 
 
Valer Marian a fost presedinte al organizatiei judetene Satu-Mare a PSD, la data faptelor, in prezent senator in Parlamentul Romaniei, iar Vlas Mirel, administrator al unei societati comerciale. 
 
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarele:
 
-In perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influenta pe care o avea asupra unei publicatii cotidiene locale, in prezenta omului de afaceri Mirel Vlas, administratorul Tehnic Asist, a amenintat un avocat din Baroul Satu Mare ca, in ziarul respectiv, vor aparea mai multe articole compromitatoare ce vor avea ca obiect darea in vileag a modalitatii pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obtinut mai multe contracte de consultanta juridica cu diferite entitati publice. In continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului ca acest lucru nu se va intampla daca va favoriza societatea omului de afaceri sa castige mai multe licitatii publice ce se aflau in derulare in acel moment si care erau organizate de institutii cu care firma avocatului avea contract de consultanta juridica pe linia achizitiilor publice. Aceasta conduita a creat o stare de temere avocatului respectiv care, in final, a acceptat o solicitare alternativa formulata de inculpatul Govor Mircea Vasile, respectiv in a-i determina pe administratorii a doua societati comerciale care castigasera o licitatie privind o lucrare publica in valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuita in favoarea lui Vlas Mirel), sa vireze suma totala de 124.800 lei in contul unei alte societati controlate de inculpat. Acest fapt a avut ca si consecinta oprirea oricarui articol denigrator in publicatia respectiva la adresa avocatului. 
 
-In perioada noiembrie-decembrie 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatului Valer Marian si folosindu-se de influenta pe care o aveau asupra aceleiasi publicatii, a impus, prin intermediul redactorilor, declansarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comuna. Scopul urmarit de inculpat a fost acela de a-l constrange pe edil sa intervina pe langa membrii comisiei de licitatie, cu privire la o lucrare finantata din fonduri europene cu o valoare estimativa de 9.882.426 lei, in vederea atribuirii acesteia in favoarea firmei administrate de inculpatul Vlas Mirel. 
 
-In perioada august-septembrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-si autoritatea si influenta detinute de calitate de presedinte al organizatiei judetene a unui partid politic si vicepresedinte al Consiliului Judetean Satu Mare, precum si de influenta pe care o avea asupra aceleiasi publicatii cotidiene locale, a constrans un inspector sef interimar al ITM Satu Mare, pentru ca acesta, in exercitarea atributiunilor sale de serviciu, sa interzica inspectorilor de munca din subordine sa aplice sanctiuni contraventionale persoanelor agreate politic de Govor Mircea Vasile(in speta, primarii din acelasi partid cu el, din judetul Satu Mare). 
 
Constrangerea a constat in proferarea unor amenintari directe cu destituirea din functie, in publicarea unor articole denigratoare in presa, respectiv in efectuarea unei vizite de lucru de catre Inspectorul General de Stat in Inspectia Muncii, la solicitarea inculpatului. Scopul urmarit de inculpat, pe langa obtinerea unui folos pentru altul, (neaplicarea unor amenzi primarilor agreati in cazul constatarii unor abateri pe linia relatiilor de munca de catre inspectorii ITM), a vizat trei paliere:
 
– de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, in sensul de a dobandi, in fata membrilor partidului pe care il conducea de putin timp, o reputatie de un bun presedinte, capabil sa apere interesele lor in cazul in care acestia ar fi sanctionati de institutiile deconcentrate, 
 
de a-si subordona institutia publica respectiva intereselor sale patrimoniale, in contextul in care Govor Mircea Vasile si familia sa detineau mai multe societati comerciale care aveau angajati. 
de a obtine un folos material pentru altul (neaplicarea unor amenzi primarilor de aceeasi culoare politica in cazul constatarii unor abateri pe linia relatiilor de munca de catre inspectorii ITM). 
 
In cauza, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile ce apartin inculpatului Govor Mircea Vasile, pana la concurenta sumei de 124.800 lei. 
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza. 
 
Procurorii anticoruptie au mai dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor fata de inculpatii Dolineaschi Andrei (fostul lider al PSD Botoşani, respetiv secretar general al PSD si vicepresedinte al partidului la nivel national) si Avram Eugen. 
 
In comunicat se face precizarea ca „aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.  
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.