Procesul de reabilitare a Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni, administrată de Muzeul Județean de Istorie, se apropie de final.
În doar două luni, constructorul a reușit să ajungă la un stadiu fizic de execuție a lucrărilor la aproximativ 80%.
„Constructorul a lucrat susținut la acest proiect important al Consiliului Județean și se apropie de finalizarea intervenției la Casa Memorială «George Enescu». Readucem la viață casa «mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare» – așa cum și-o amintea marele compozitor în memoriile sale. Casa de la Liveni este o moștenire de neprețuit, pe care o vom pune în valoare prin acest proiect transfrontalier, România – Moldova, de aproximativ 650 de mii de euro, la care se adaugă cofinanțare asigurată de Consiliul Județean de peste 126 de mii de euro”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Prin acest proiect se restaurează zidăria, tâmplăria de lemn, atât cea interioară, cât și cea exterioară și se refac pardoselile și acoperișul. De asemenea, se refac aleile, rigolele și platformele din piatră naturală.
Casa Memorială „George Enescu” nu a mai fost reabilitată din anii ’90, dar nici atunci nu au fost lucrări de anvergură.
Proiectul „History and Music – values that bring us together”, prin care se asigură finanțarea lucrărilor, vizează dezvoltarea economică și creșterea potențialului turistic al zonei eligibile transfrontaliere prin investiții comune în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural și istoric din Rezervația Orheiul Vechi – Republica Moldova și Casa Memorială „George Enescu” Liveni. În același timp, proiectul urmărește organizarea de activități de promovare și evenimente culturale comune.