ROMÂNIA ÎNGHEAȚĂ!

ANM prelungește avertizarea de vreme rea până vineri seară. 13 județe sunt sub cod galben, restul sub cod portocaliu.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger însoțit de ninsori până vineri seară, ora 20.00. 13 județe sunt sub cod galben de ger, restul fiind sub cod portocaliu, cu temperaturi care vor coborî chiar și la -25 de grade Celsius.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță, miercuri, că valul de ger va continua în întreaga țară, cel puțin până vineri seară, la ora 20.00.

„Valul de frig va persista și se va intensifica pe parcursul nopților, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger, mai ales dimineața și noaptea”, anunță ANM.

Treisprezece județe sunt sub cod galben, respectiv Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Cluj-Napoca, Arad, Timiș, Bihor, Sălaj, Maramureș și Satu Mare.

Restul județelor sunt sub cod portocaliu de frig.

„În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade”, precizează meteorologii.

Potrivit acestora, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Oltenia.

Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) și până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitații în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul și sudul țării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitații mixte și se va forma polei.

Totodată, pentru ziua de miercuri, meteorologii au restrâns avertizările cod galben și cod portocaliu.

Până la ora 23.00, sunt sun cod galben județe din Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

„Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, iar în sud-est rafalele vor depăși 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând și troienind zăpada și diminuând vizibilitatea”, mai anunță meteorologii.

Potrivit acestora, șase județe sunt în continuare sub cod portocaliu, respectiv Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea;

Până la ora 23.00, vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 55…65 km/h și local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată și troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 m.

În cursul nopții de miercuri spre joi (28.02/01.03) vor mai fi intensificări temporare ale vântului în Dobrogea, Moldova și la munte, spulberând zăpada și diminuând vizibilitatea.

Gerul și ninsorile vor persista în următoarele trei zile în București

Valul de frig și precipitațiile sub formă de ninsoare vor persista în următoarele trei zile în Municipiul București, iar stratul de zăpadă va ajunge, în medie, la 35 – 40 cm, reiese din prognoza meteo publicată, miercuri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Conform estimărilor meteo, în intervalul 28 februarie, ora 11:00, – 1 martie, ora 8:00, va fi ger în intensificare noaptea, când temperatura va coborî spre -17 grade, posibil mai scăzută, până în jurul valorii de -20 de grade, la periferie. Temperatura maxima va fi cuprinsă între de -8 și -7 grade. În cursul zilei va continua să ningă, moderat cantitativ, iar grosimea totală a stratului de zăpadă, când va înceta ninsoarea, va fi în medie de 20 – 35 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de 30 – 40 km/h, spulberând zăpada.

De asemenea, în perioada 1 martie, ora 8.00 – 2 martie, ora 8.00, valul de frig va persista și va fi ger în cea mai mare parte a intervalului. Temperatura maximă a zilei va oscila între -7 și -6 grade, iar noaptea minima termică se va situa în jurul valorii de -16 grade, posibil mai scăzută la periferia orașului. Cerul, variabil ziua, se va înnora treptat în cursul nopții, iar spre dimineață va începe să ningă slab. Vântul va sufla slab și moderat.

Potrivit ANM, în intervalul 2 martie, ora 8:00 – 3 martie, ora 8:00, va continua să fie ger, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -8 grade, în timp ce minimele se vor încadra între -11 și -9 grade, posibil ușor mai scăzută la periferie. Cerul va fi noros, temporar va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va fi, în medie, de 3-5 cm. Vântul va sufla slab și moderat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.