S-a votat in Senat Echivalarea. Proiectul de lege cu privire la recunoasterea de catre facultatile de medicina si farmacie a creditelor pentru educatie si formare profesionala obtinute de asistentele medicale in invatamantul postliceal sanitar a fost adoptat de catre Senatul Romaniei cu 101 voturi pentru si nicio o abtinere sau voturi impotriva.
Asadar, senatorii au admis ca era vorba de o discriminare in sistemul sanitar.
„Am considerat ca cel mai important este respectarea dreptului la propria profesie si asigurarea unui nivel de salarizare egal raportat la atributiile identice ale functiilor de asistent medical, cu studii postliceale si asistent medical cu studii universitare de scurta sau lunga durata. 60.000 de asistente medicale absolvente de postliceale vor beneficia de recunoasterea si echivalarea cursurilor pentru continuarea studiilor in invatamantul superior medical”, a declarat senatorul social-democrat Doina Federovici.
Urmatorul pas, si ultimul, urmeaza sa se faca la Cotroceni, unde legea va ajunge la presedintele Romaniei pentru promulgare.