Colegiul de conducere al DNA alături de procurorii șefi din structura centrală a instituției s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a analiza riscurile și impactul asupra activității DNA, situație creată în cursul serii de 31 ianuarie 2017 ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală.
Au rezultat următoarele riscuri:
Prevederile Ordonanței de Urgență, dacă aceasta intră în vigoare, favorizează persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu – fapte asimilate infracțiunilor de corupție.
În plus, de aceste prevederi vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, aplicarea lor, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată.
În concret,
1. Prin dezincriminare, așa cum este ea reglementată de Ordonanța de Urgență menționată, va fi afectată instrumentarea unui mare număr din cele 2.151 de dosare penale aflate în lucru la DNA având ca obiect infracțiunea respectivă; în unele situații o parte din aceste cauze se vor clasa.
2. Ca urmare a aceleiași măsuri, va fi afectat procesul penal într-un număr semnificativ de dosare aflate deja în curs de judecare pe rolul instanțelor (procesul penal va înceta sau vor fi pronunțate soluții de achitare).
Prevederile care produc impactul cel mai mare se referă la:
– introducerea pragului cantitativ pentru prejudiciu – 200.000 lei – prag sub care orice faptă de abuz în serviciu nu mai poate fi investigată (limita acestui prag a fost stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate),
– scăderea termenului de prescriere a faptelor la 5 ani ca urmare a reducerii sancţiunilor pentru abuzul în serviciu (pedeapsa scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea).
Pe viitor, prin introducerea în articolul privind infracțiunea de abuz în serviciu a alineatului potrivit căruia „Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.”, sunt scutiți de răspundere toți funcţionarii publici de rang înalt şi mediu (parlament, guvern şi organe administrative locale) abilitaţi să emită, aprobe sau adopte acte normative. Astfel, orice asemenea acte, indiferent de ce prejudicii ar produce, vor putea fi adoptate fără riscul tragerii la răspundere penală a emitenţilor.
Soluții preliminare: o evaluare a fiecăruia din cele 2.151 de dosare penale aflate în lucru la DNA și a celor care se află deja în curs de judecare pe rolul instanțelor, pentru a constata în ce măsură investigațiile mai pot avea sau nu finalitate, în situația în care intră în vigoare ordonanța de urgență.