SENATUL a adoptat digitalizarea administraţiei publice

Plenul Senatului a adoptat, pe 23 iunie, cu unanimitate de voturi, un proiect care vizează digitalizarea administraţiei publice prin eliminarea hârtiei din fluxul intern şi inter-instituţional.

Potrivit iniţiatorilor, parlamentari USR, obiectivul final al proiectului de act normativ este acela ca nicio administraţie publică din România să nu ceară unei persoane fizice sau juridice informaţii deţinute, deja, de o altă administraţie publică sau organizaţie a statului român. Potrivit expunerii de motive, proiectul legislativ reprezintă fundaţia pentru implementarea la nivel naţional a principiului „o singură dată”, un concept de guvernare electronică care îşi propune să se asigure că cetăţenii, instituţiile şi companiile trebuie să furnizeze autorităţilor şi administraţiilor, doar o singură dată, anumite informaţii standard.

Proiectul are ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei instituţiilor publice de a efectua electronic toate comunicările necesare prestării de servicii publice, toate comunicările aferente transparenţei decizionale şi cele ale accesului la informaţiile de interes public, precum şi comunicările interne care ţin de funcţionarea instituţiei, respectiv comunicările inter-instituţionale dintre două sau mai multe instituţii care cad sub incidenţa proiectului. De asemenea, se stabilesc principiile şi modalitatea de organizare şi implementare a comunicării electronice.

O modificare a textului de act normativ prevede că „autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să deţină şi să implementeze un sistem integrat de management al documentelor electronice prin care se pot efectua electronic toate comunicările necesare prestării de servicii publice, precum şi comunicările interne care ţin de funcţionarea autorităţii sau instituţiei, respectiv comunicările inter-instituţionale dintre două sau mai multe autorităţi sau instituţii, în cel mult cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.

Un alt amendament admis în cadrul comisiei de specialitate precizează că „orice accesare a unei date, informaţii sau comunicare care se referă la o persoană fizică sau juridică va fi transmisă sub formă de informare persoanei fizice sau juridice respective”.

„Răspunderea pentru asigurarea asistenţei pentru toate tipurile de utilizatori este o răspundere administrativă contravenţională şi îi aparţine conducătorului instituţiei publice. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă în cuantum egal cu o treime din venitul lunar încasat de conducătorul instituţiei, pentru fiecare lună în care serviciile de asistenţă au lipsit. Amenda se constată şi se aplică de către Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)”, conform altui amendament propus de iniţiator.

Totodată, „în cazul abaterilor care au blocat activitatea instituţiilor publice, ADR are dreptul de a aplica faţă de furnizorul de aplicaţii software sancţiunea amenzii. Cuantumul amenzilor pe care le poate aplica ADR vor fi stabilite prin HG în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii”.

Propunerea legislativă pentru digitalizarea administraţiei publice prin eliminarea hârtiei din fluxul intern si inter-instituţional, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative va fi trimis la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.