SENZAȚIONAL! OTV este IAR in DIRECT

Demersul Consiliului National al Audiovizualului este ilegal, iar amenzile obliga televiziunea lui Dan Diaconescu sa intre in faliment. Dan Diaconescu este convins ca OTV va emite intr-o saptamana prin cablu. Acum emite pe online.

In urma cu o saptamana, CNA a ridicat licenta OTV motivand ca s-au adunat 56 de amenzi neplatite in ultimii patru ani. Conform legii, titularul trebuie sa depuna la Consiliu, in termen de 6 luni de la data aplicarii amenzii, dovada achitarii acesteia. Desi hotararea a intrat imediat in vigoare, trei zile mai tarziu CNA sanctiona postul cu 100.000 de lei pentru un incident petrecut pe 9 decembrie 2012. Licenta OTV este detinuta de SC Ocram Televiziune SRL, societate infiintata in 2003, care din 28 martie 2012 a intrat in insolventa. Licenta OTV urma sa expire pe 1 aprilie 2013.
Dar CNA nu avea dreptul de a aplica aceasta prevedere legala asupra unei societati aflate in insolventa, asa cum a declarat pentru evz.ro avocat dr. Elena Bustea, practician in insolventa.
Iata ce a precizat avocatul legat de Decizia nr. 45/2012 a CNA:
„La data de 28.03.2012, Tribunalul Bucuresti a deschis procedura generala a insolventei cu privire la SC Ocram Televiziune SRL, a ridicat dreptul de administrare a societatii, a numit un administrator judiciar.
Conform art. 3 pct.15 din legea 85/2006, incepand din data de 28.03.2012 si pana la data confirmarii planului de reorganizare sau intrarii in faliment, SC Ocram Televiziune SRL se afla in perioada de observatie. La data de 24.04.2012, Tribunalul Bucuresti a dispus acordarea dreptului de administrare al SC Ocram Televiziune SRL sub supravegherea administratorului judiciar.
Conform art. 38 din legea 85/2006, orice furnizor de servicii nu are dreptul, in perioada de observatie sa intrerupa un astfel de serviciu catre debitor in cazul in care acesta are calitatea de consumator captiv. Conform art. 3 pct. 32 din legea 85/2006, prin consumator captiv se intelege consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul.
Conform art. 10 alin. 2 din legea 504/2002, CNA este autoritate unica de reglementare in domeniul serviciilor media audiovizuale. In consecinta, SC Ocram Televiziune SRL, in calitate de detinatoare a licentei audiovizuale analogice are calitatea de consumator captiv.
In lipsa acestei licente, societatea nu poate sa-si desfasoare activitatea si nu s-ar mai putea vota si confirma un plan de reorganizare, urmand a fi obligata sa intre in faliment.
In concluzie, demersul CNA este ilegal indiferent de data aplicarii amenzilor, respectiv anterior sau ulterior deschiderii procedurii insolventei”

CNA a dezvaluit ca pana in acest moment toate televiziunile au facut dovada platii amenzilor, cu exceptia Realitatea TV care se afla in insolventa si a solicitat o pasuire. Oficialii CNA au mai dezvaluit ca OTV era singurul post intr-o situatie atat de grava, iar la stabilirea penalizarii se tine cont si de istoricul sanctiunilor fiecarei televiziuni. CNA transmite apoi catre operatorii de cablu decizia de scoatere din grila a canalului si mesajul ce se va afisa pe ecranul TV.
„Firma care editeaza postul de televiziune OTV are un administrator judiciar, care hotaraste conform legilor ce plateste firma si ce nu plateste, amenzile catre CNA fiind introduse ca si creante”, a declarat Dan Diaconescu pentru evz.ro.
Suma totala a sanctiunilor neplatite este de 1,17 milioane de lei, amenzi primite de OTV de la CNA incepand din anul 2009 si pana in 2012.
Legal, OTV are mari sanse sa emita din nou daca Diaconescu demonstreaza ca decizia CNA este ilegala. In acest context, Diaconescu a acuzat Consiliul ca a luat hotararea de ridicare a licentei in momentul in care numirea noului presedinte, Laura Georgescu, nu aparuse in Monitorul Oficial.
Mai mult, el a depus la Parchetul instantei supreme o plangere la adresa membrilor CNA, pe care ii acuza de abuz in serviciu in legatura cu deciziile de retragere a licentei de emisie a OTV si de amendare dupa inchiderea postului.
Avocatii OTV au depus la Curtea de Apel Bucuresti si o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA, pana la ramanerea irevocabila a solicitarii de anulare a hotararii CNA. Instanta a stabilit ca aceasta cerere de suspendare sa se judece in 30 ianuarie. Din punct de vedere al legii audiovizualului, Dan Diaconescu poate solicita si maine de la CNA licenta pentru un nou post TV.

In opt ani, OTV a adunat 157 de amenzi
In 2004, postul lui Diaconescu a inceput sa emita din nou si a fost anul in care a primit doar sase amenzi, in valoare de 42.500 de lei. Intre 1 ianuarie 2004 si 30 septembrie 2008 OTV primise de la CNA un total de 101 decizii de amendare a societatii Ocram Televiziune SRL, in valoare totala de 1.447.500 de lei (peste 400.000 de euro la acea perioada).
Postul lui Dan Diaconescu a strans in 2008, 32 de amenzi, insumand 247.000 de lei. Tot in 2008, OTV a fost executat silit de catre Administratia Finantelor Publice cu 234.000 de euro, pentru amenzile date de CNA, in perioada 1 ianuarie 2004-30 septembrie 2008. „Conform legii, radiodifuzorul achita amenda, prin Trezorerie, catre Bugetul de stat. De aceea pentru CNA este mai greu sa verifice situatia platilor”, a explicat Constanta Mateianu, sef Serviciul Juridic si Reglementari din CNA.
Jurista a mai spus ca radiodifuzorului amendat i se comunica prin mandat postal, cu confirmare de primire, actul administrativ intocmit, atat la adresa televiziunii cat si la adresa firmei ce detine licenta.
Din acel moment radiodifuzorul are obligatia sa achite amenda in termen de sase luni. Intre 2009-2012, OTV a adunat 56 de amenzi, in valoare de 1.170.000 lei. Exemplificam doar cateva: Decizia nr. 21/13.01.2009 privind amendarea cu 5.000 lei; Decizia nr. 33/20.01.2009 privind amendarea cu 10.000 lei.
Dupa insolventa, OTV a mai primit patru amenzi: decizia nr. 253/17.05.2012 privind amendarea cu 5.000 lei; Decizia nr. 289/22.05.2012 privind amendarea cu 25.000 lei; Decizia nr. 501/06.06.2012 privind amendarea cu 50.000 lei si decizia nr. 555/26.06.2012 privind amendarea cu 200.000 lei.
Postul de televiziune a aparut pe piata in 2001, iar un an mai tarziu i s-a interzis sa emita timp de 2 ani. SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL, din care face parte si OTV, s-a infiintat in 2003.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.