SOFERII cu statii de emisie-receptie vanati de Politie si ANCOM

Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), impreuna cu reprezentanti ai Inspectoratului de Politie, au efectuat, miercuri, o actiune de control al autovehiculelor echipate cu statii mobile de emisie-receptie care utilizeaza banda de 27 MHz.

Actiunea a avut drept obiectiv controlul echipamentelor folosite de soferii care circulau in apropierea municipiului Roman, pentru a verifica in ce masura respecta acestea specificatiile tehnice stabilite de lege.

Actiunea de control a avut loc la intersectia drumurilor europene E85 si E583 din apropierea municipiului Roman, unde, timp de cateva ore, reprezentantii ANCOM impreuna cu agenti ai Politiei Rutiere din cadrul IPJ Neamt au verificat echipamentele de radiocomunicatii mobile instalate pe 26 de autovehicule.

In urma acestor controale, s-a constatat ca 3 dintre soferii opriti pentru verificari foloseau statii care nu erau conforme cu standardele, avand caracteristici tehnice diferite de cele legale. Echipamentele fie nu aveau marcajul CE, fie emiteau cu o putere peste cea maxima reglementata de 4 Watt, abaterile identificate fiind sanctionate cu avertisment.

O actiune similara a avut loc in luna septembrie in judetul Neamt, reprezentantii ANCOM impreuna cu cei ai Politiei Rutiere sanctionand trei soferi cu avertisment pentru aceleasi abateri.

Toate informatiile despre utilizarea benzii de 27 MHz si a echipamentelor de emisie-receptie conform legislatiei in vigoare sunt disponibile pe site-ul ANCOM.

Statiile mobile de radiocomunicatii care emit in „banda civica” de 27 MHz pot fi folosite fara licenta de utilizare a frecventelor radio eliberata de ANCOM, insa utilizarea lor trebuie facuta cu respectarea normelor tehnice in vigoare. Banda nelicentiata este cuprinsa intre 26,960-27,410 MHz si este, in principal, destinata pentru comunicatii intre puncte apropiate, avand o putere reglementata de maxim 4 Watt (putere efectiv radiata), iar parametrii tehnici de functionare sunt stabiliti de ANCOM prin Decizia 1.722/2011.

„Aceste actiuni urmaresc sa asigure disciplina celor care folosesc «banda civica» si au, cel putin in aceasta prima faza, scopul de a creste gradul de constientizare al soferilor cu privire la faptul ca exista reguli si pentru asa numita «banda libera» si ca aceste reguli au fost stabilite pentru a asigura utilizarea benzii in bune conditii de catre toti participantii la trafic si de catre toti utilizatorii de spectru. Echipamentele de emisie-receptie disponibile pe piata respecta normele tehnice in vigoare, insa marirea puterii de emisie se face de catre posesorii acestora. E bine sa se stie si ca nerespectarea acestor reguli se sanctioneaza, iar amenda minima este de 5.000 de lei”, a declarat Cristin Popa, Directorul Directiei Executive Monitorizare si Control din cadrul ANCOM.

ANCOM va continua aceste actiuni de control impreuna cu Politia Rutiera in mai multe orase din tara, dar si de-a lungul drumurilor europene si nationale, pentru a se asigura ca toti utilizatorii acestei benzi de frecvente o folosesc in cele mai bune conditii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.