Specialiştii din primării ar putea lucra pentru mai multe administraţii publice

Se vor crea consorţii administrative fără personalitate juridică iar cei interesaţi vor lucra pe bază de voluntariat.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat că Guvernul are în vedere adoptarea unui act normativ în baza căruia să fie create consorţiile administrative, care să permită specialiştilor dintr-o primărie să poată lucra şi pentru o altă unitate administrativ-teritorială (UAT).

„Vom face o reglementare legată de consorţiile administrative, care vor fi fără personalitate juridică. Vor fi pe bază voluntară şi înseamnă următorul lucru: dacă într-un UAT, într-o comună, într-un oraş, într-un municipiu ai un specialist bun pe un anumit domeniu, indiferent care ar fi el – că e urbanist, că e cadastrist, că e la economic, la partea juridică, că face proiecte pe fonduri europene – dacă şi salariatul doreşte şi e o colaborare bună între mai multe UAT-uri, de ce nu ar putea acel om să lucreze şi pentru alt UAT, care poate are lipsă de personal pentru acea categorie”, a afirmat ministrul Cseke Attila.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.